Liviu Dragnea va lipsi, luni, de la procesul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman – unde urma a fi audiat ca inculpat, la Înalta Curte, în faza de apel – după ce doctorii au decis, duminică, să îl interneze în spital pe liderul social-democrat ca urmare a problemelor pe care acesta le are la spate.
Medicii vor decide, duminică, dacă este nevoie sau nu de o intervenţie chirurgicală, potrivit secretarului general al PSD Codrin Ştefănescu, citat de Mediafax.
Pe 18 februarie, Înalta Curte – Completul de 5 judecători a decis să îl audieze pe Liviu Dragnea în faza de apel: „Dispune reaudierea inculpaţilor Dragnea Nicolae Liviu şi Şefu Olguţa şi le pune în vedere să se prezinte la termenul din 18.03.2019”.
Tot atunci, magistrații i-au citat în fața instanței pe următorii martori, tot pentru termenul de luni: „Dumitru Jenica – pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii Alesu Floarea şi Şefu Olguţa; Oprescu Silvia şi Dumitrescu Mircea - pentru inculpatul Dragnea Nicolae Liviu; Neagu Valerica şi Lazăr Lucian pentru inculpata Şefu Olguţa”.
Jenica Dumitru, fostă şefă la Resurse umane la DGASPC Teleorman, a declarat pe 16 ianuarie 2018 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a discutat cu directoarea instituţiei, Alesu Floarea, despre cele două angajate care lucrau de fapt la PSD, însă aceasta i-a spus „că nu e treaba ei”, iar de acest lucru avea cunoştinţă şi Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea nu a fost prezent la proces nici la termenul din 16 ianuarie 2018.
Dumitru a recunoscut atunci că cele două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, nu veneau la serviciu şi îşi desfăşurau de fapt activitatea la sediul PSD Teleorman.
„Când am fost şef serviciu, am informat-o pe directoarea Alesu Floarea de această situaţie, dar ea mi-a spus că nu este treaba mea şi că domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea, ştie de această situaţie. (...) Am mai discutat cu Alesu Floarea când făceam organigrama şi aceasta mi-a spus acelaşi lucru - că nu e treaba mea. Situaţia celor două angajate era de notorietate. Pe lângă Alesu Floarea, mai ştiau şi mai mulţi colegi, respectiv angajatele de la Resurse umane, şefii de departamente şi conducerea DGASPC Teleorman. Nu am încercat să discut cu Liviu Dragnea despre cele două angajate”, a precizat Jenica Dumitru.
Ea a recunoscut că ea a întocmit fişele de pontaj cu prezenţa la serviciu a celor două angajate, deşi acest lucru ar fi trebuit să îl facă Bombonica Prodana, cea care le era şefă.
„După începerea cercetărilor de către procurori, din dispoziţia directoarei Alesu Floarea, au fost întocmite mai multe documente, respectiv fişe de pontaj legate de prezenţa şi activitatea prestată de cele două angajate. În cazul în care nu aş fi executat dispoziţia dată de Alesu Floarea, mi-aş fi pierdut locul de muncă şi mi-ar fi fost foarte greu să mai găsesc un loc de muncă în judeţul Teleorman”, a spus Jenica Dumitru.
Ea a precizat că, iniţial, Bombonica Prodana urma să fie numită şefă la Serviciul administrativ din cadrul DGASPC Teleorman, însă aceasta nu dorea să devină funcţionar public, astfel încât a fost înfiinţat Serviciul secretariat, iar Liviu Dragnea ar fi spus că soţia lui nu poate să fie şefă peste "şoferi şi măturătoare".
„Când a plecat organigrama la Consiliul Judeţean Teleorman, exista propunerea unui Serviciu administrativ, însă Bombonica Dragnea nu dorea să devină funcţionar public. Eu cunosc acest aspect din relatările doamnei Alesu Floarea. Liviu Dragnea nu a fost de acord şi s-a aprobat Serviciul secretariat. Liviu Dragnea i-ar fi spus lui Alesu Floarea că doamna Bombonica Dragnea nu poate fi şefă peste şoferi şi măturătoare”, a mai spus Jenica Dumitru.