Liviu Dragnea, înapoi la Consiliul Județean Teleorman. VEZI ce decizie a fost luată

Biroul parlamentar al deputatului Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, va fi în sediul Consiliului Judeţean după ce, miercuri, consilierii judeţeni au aprobat darea în folosinţă gratuită a unui spaţiu din Palatul Administrativ preşedintelui PSD pentru desfăşurarea activităţii parlamentare pe plan local, scrie Agerpres.

Din proiectul de hotărâre adoptat de CJ Teleorman rezultă că spaţiul atribuit are o suprafaţă totală de 77,65 mp, iar acestuia i se adaugă şi mobilierul necesar dotării corespunzătoare constând într-un birou, o minibibliotecă, cinci scaune, un dulap cu vitrină, un corp modular, o canapea şi o masă. 

Hotărârea a fost adoptată cu 28 voturi "pentru" şi patru "împotrivă". 

Spaţiul pentru care actualul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a depus solicitare pentru organizarea unui birou parlamentar este acelaşi cu cel în care îşi desfăşura activitatea în perioada în care a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Acelaşi spaţiu a fost ales şi pentru desfăşurarea activităţii în primul său mandat de parlamentar