Vicepremierul Liviu Dragnea a fost prezent in emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3, moderata de Mihai Gadea, unde a precizat ca fostul sau coleg de partid Marian Vanghelie va plati in instanta pentru ce a declarat despre el si premierul Romaniei, Victor Ponta.
"Pentru afirmatiile mincinoase pe care Marian Vanghelie le-a facut si despre mine si despre Victor Ponta va asigur ca va plati in instanta", a spus Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea a spus ca inca nu l-a dat in judecata pe Marian Vanghelie, insa nu o sa-i mai permita mult timp sa-i denigerze numele. "Nu am facut-o. Astept sa verse tot veninul pentru ca sunt afirmatii foarte grave si neadevarate. Este cazul, la un moment dat, ca genul acesta de afirmatii facute de oameni care se cred oameni politici sa inceteze. Daca tot vorbim si de o reforma a clasei politice si de o reforma a atitudinii politice a celor care sunt in politica trebuie sa punem niste limite, niste limite de moralitate", a explicat Dragnea.
Liviu Dragnea a explicat sic are este situatia in PSD. "Nu exista framantari in partid de natura de a tulbura foarte mult viata de partid. Sunt oameni framantati la televizor, i-am vazut si eu, i-ati vazut si dumneavoastra, dar este departe de adevar sau sunt departe de adevar afirmatiile dumnealor ca sunt 50 de parlamentari, ca sunt nu stiu cate organizatii. Nu exista asa ceva. Nu exista un asemenea numar", a precizat Dragnea.
"Nu exista riscul, pentru ca s-a pus problema daca se scindeaza PSD - de ce sa se scindeze? Un partid nu se scindeaza cand este la guvernare. N-ar avea motiv. Acest cuplu Geoana - Vanghelie nu reprezinta o atractivitate pentru membrii de partid pentru ca nu le propune, practic, nimic. Ei au fost dati afara din partid pentru ca se stia ca sunt vanzatori si nu a mai vrut nimeni din Comitetul Executiv sa ii tina in partid. Nu au muncit in campanie pentru Victor Ponta, au avut dese intalniri cu ceilalti din tabara lui Iohannis. Scopul lor era ca Victor Ponta sa piarda alegerile pentru a prelua partidul", a subliniat Dragnea.
Cat despre Mircea Geoana si Marian Vanghelie:"Ce sa le propuna Geoana si Vanghelie colegilor nostri parlamentari? (...) Sa mergem intr-o aventura - a cui, a lui Mircea Geoana? Care imi pare rau sa o spun sau, ma rog, nu imi pare foarte rau, dar minte. A facut afirmatiile iresponsabile. In ziua in care a declarat ca s-a intalnit cu oficiali americani de la care avea girul sa dea jos Guvernul. A doua zi Ambasada Americii a negat asa ceva. Nu poti sa mergi dupa un asemenea om sau asemenea echipa", a spus Dragnea.