Liviu Dragnea susține, ca variantă de urgență, Ordonanța Guvernului privind interceptările și consideră că este necesară o dezbatere națională pentru a se găsi soluții pentru a garanta drepturile și libertățile cetățenilor.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, într-o conferință la Buzău, că, în perioada următoare trebuie să aibă loc o dezbatere serioasă pe tema raportului dintre atribuțiile instituțiilor statului și drepturile și libertățile cetățeanului, care să conducă la adoptarea unei ”baze legislative puternice”.
Dragnea a spus că nu trebuie puse la îndoială nici capacitatea statului român de a face investigații, nici drepturile și libertățile cetățenilor. ”Ordonanța Guvernului este criticabilă, dar am înțeles că a fost o situație de urgență. SRI, ca și Parchetul trebuie să aibă în continuare condiții pentru a-și îndeplini misiunea. Instituțiile statului trebuie să fie întărite, iar restrângerea libertăților să fie permisă doar în baza unui mandat al judecătorului. Drepturile și libertățile nu sunt un moft pentru nimeni”, a spus președintele PSD. El a adăugat că deși e de lăudat urgența cu care a acționat Guvernul, ”statul român nu poate să stea pe o ordonanță”. Prin urmare, este necesară o dezbatere rațională, care să conducă la soluții consistente.