Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că deputaţii social-democraţi vor decide mâine dimineaţă dacă susţin sau nu în plenul Camerei Deputaţilor amendamentul referitor la majorarea cu 10% a salariilor bugetarilor.
"Cred că aici trebuie să-şi spună părerea în primul rând specialiştii, şi anume Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe. O să discutăm mâine pentru că este un subiect extrem de important, nu este un subiect politic, este un subiect care ţine foarte mult de capacitatea financiară a României, pe de o parte, şi, pe de altă parte, de dorinţa firească a bugetarilor ca salariile să fie mărite. Să vedem dacă asta este o măsură oportună acum sau trebuie să aşteptăm legea salarizării bugetare în ansamblu", a spus Dragnea la sediul central al PSD.
El a adăugat că nu a ştiut că deputatul PSD Adrian Solomon depune marţi un amendament pe această temă la comisie.
"PSD nu a depus acest amendament, l-a depus un coleg de-al nostru, tocmai de aceea vom discuta ce poziţie vom adopta, pentru că vreau să vă aduc aminte că guvernarea Ponta a luat România dintr-o stare destul de proastă ca şi economie şi am reuşit în toţi aceşti ani să stabilizăm lucrurile. Nu ne permitem ca acum, la sfârşit de mandat, să adoptăm o măsură care să tulbure tot ceea ce am făcut bun până acum. Azi am avut o întâlnire cu mare parte dintre miniştrii PSD, iar mâine această discuţie continuă", a precizat Dragnea, potrivit Agerpres.