Referindu-se la proiectul de lege prin care conturile bancare pentru campania electorală nu pot fi supuse executării silite, președintele PSD, Liviu Dragnea, a lansat miercuri un atac la adresa prim-ministrului şi a liderilor PNL.
“Este un demers firesc, există riscul real ca o companie care poate să fie apropiată de un partid și care are o datorie, chiar simbolică, de recuperat să blocheze conturile respectivului partid și partidul să nu intre în alegeri. Eu nu cred că e firesc să se întâmple lucrul acesta. Relațiile comerciale își urmează cursul pentru că sunt procese în instanță. Campania electorală oricum este finanțată din conturi distincte, legea finanțării partidelor este foarte clară și foarte bună și nu cred că trebuie să existe un alt element care să pună sub semnul întrebării alegerile locale sau parlamentare”, a declarat Dragnea despre proiectul de lege prin care conturile bancare pentru campania electorală nu pot fi suspuse executării silite..
“Situația datoriilor la PSD e în instanță, din fericire am mai câștigat procese. Din păcate, sunt companii care au încheit înțelegeri cu PSD în anii trecuți, care figurează creditori la partid, dar au venit cu solicitări de penalități de 22 de ori mai mult. Îi depășesc și pe cămătari. Ne judecăm, în mare parte câștigăm. O parte dintre ele sunt eșalonate și le plătim. Cotizațiile au început să vină regulat la partid, este mult mai multă rigoare și foarte multă transparență.Ministrul de Finanţe (n.r. – Anca Dragu) nu este funcţionar, trebuie să facă politică. Finanţele trebuie să poată să genereze performanţă economic”, a mai susţinut social-democratul la Palatul Parlamentului.
Declaraţiile acestuia au venit în contextul în care, odată cu proiectul de lege votat marți de senatori, conturile nu vor mai putea fi blocate chiar dacă formaţiunile politice au datorii.
“Nu cred că trebuie să existe un alt element care să pună sub semnul întrebării alegerile. Este normal că partidele să nu aibă conturile blocate. Văd gesturi care arată un blat între Dacian Cioloş şi PNL. Scaunul meu îl dau oricui îl vrea şi îl cere, dar cu singura observaţie că trebuie să-l ia cu totul, şi cu problemele aferente”, a mai completat Dragnea.