Liviu Dragnea susține că oficialii penitenciarului Rahova i-au interzis accesul la îngrijiri medicale fapt ce a dus la o infectare rănii pe care a suferit-o în urma unei intervenții chirurgicale,
Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea lansează o serie de acuzații la adresa oficialilor Penitenciarului Rahova. El spune că aceștia nu i-ar fi acordat îngrijirile medicale de care avea nevoie. Potrivit spuselor sale, din acest motiv rana provenită de la intervenția chirurgicală pe care a suferit-o la spate s-ar fi infectat. Mai mult, fostul lider al PSD susține că reprezentanții penitenciarului ar fi depus la dosarul său declarații mincinoase, după cum relatează Liber în Teleorman.
Liviu Dragnea a făcut aceste declarații în fața magistraților de la Judecătoria Sector 5, într-un proces pe care îl are cu Penitenciarul Rahova.
„Eu am suferit o intervenţie la spitalul penitenciar Rahova la spate, această zonă este foarte importantă. Pentru că operaţia a fost pe spate, eu nu am putut singur să-mi curăţ rana şi să-mi schimb bandajul. După intervenţie, medicul chirurg de la Rahova a trecut în fişa medicală şi a dispus ca medicii de la cabinetul medical din Rahova să cureţe rana din două în două zile”, a relatat Liviu Dragnea în fața judecătorului.
Fostul lider PSD nu a mai avut acces la medic
Ulterior, a povestit Dragnea, în celula sa a fost instituită carantina, iar din acest motiv nu a mai avut acces la cabinetul medical, unde primea îngrijiri. Astfel, a spus el, a fost nevoie de încă o intervenție chirurgicală pentru a curăța rana.
„În a şasea zi, o zi de vineri după-amiază, s-a instituit carantina. Eram trei deţinuţi în cameră. La uşa noastră s-a prezentat un ofiţer care ne-a transmis că nu mai putem să ieşim din cameră, că nu mai avem voie să primim vizite. Timp de o săptămână, eu nu am avut acces la cabinetul medical, rana fiindu-mi pansată de colegii din cameră. Rana s-a reinfectat apoi, că nu am fost pansat corect şi vineri după ce am ieşit din carantină m-au dus din nou la spitalul Rahova şi m-au operat din nou pentru că rana recidivase”, a mai spus Liviu Dragnea.
Dragnea acuză falsificarea unor declarații
În acest context, fostul lider al PSD a precizat că cei de la Penitenciar au depus la dosarul său o adresă din care ar rezulta că el a refuzat îngrijirile medicale. Or, susține, acest lucru reprezintă un fals în declarații. Liviu Dragnea a spus că nu știe cine este autorul acestui fals.
„Doamna avocat mi-a prezentat ieri dosarul şi am văzut acolo o declaraţie din partea penitenciarului în care scrie că eu am refuzat asistenţa medicală. Scrie în dosar, la fila 12, 21.03.2021, deţinutul a refuzat şi a zis că se tratează singur. Nimic mai fals, e o declaraţie mincinoasă dată de cei de la Rahova.
E fals în declaraţii, nu ştiu cine anume de la Rahova a declarat asta, dar colegii mei de cameră sunt cei care m-au bandajat. Ăsta a fost unul din motivele pentru care am spus că rana a fost pe spate şi nu mă puteam bandaja singur”, a declarat Liviu Dragnea, joi, în faţa judecătorilor.