Liviu Dragnea ar putea ieși din închisoare în scurt timp! Decizia CCR care îi poate schimba soarta fostului șef PSD

Curta Constituțională a admis, miercuri, conflictul reclamat de Florin Iordache între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție. Liviu Dragnea este principalul personaj care ar beneficia de această decizie, pentru că verdictul aruncă în aer aproximativ 180 de dosare, inculpații având posibilitatea să ceară rejudecarea.

Vestea-bombă a fost dată de Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR. Acesta a spus că decizia este logică și că responsabilă este ÎCCJ, care ar fi trebuit să știe că acesta va fi deznodământul

Era de așteptat pentru că la fel au procedat și în cazul celor de 5. Este halucinant să spun asta, dar decizia este normală, dat fiind precedentul cu cele de 5 judecători.

Știu că sunt vreo 180 de dosare la ICCJ care au fost judecate de completuri de 3 și dacă ne uităm în urmă cum au judecat dosarele la completurile de 5, eu cred că vor fi rejudecate dosarele. Vor fi eliberați în baza unei cereri în anulare, dar mai mult vor beneficia cei care au îndeplinit termenul de prescripție.

Nu trebuia să se ajungă aici, ICCJ știa de lege, știa că nu au procedat corect”, a declarat Zegrean la B1 TV.