Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat marţi că are din ce în ce mai puţină încredere în actualul guvern şi că încă nu consideră că este cazul depunerii moţiunii de cenzură, în schimb "moţiuni simple sunt din ce în ce mai aproape de realizare".
"Am încredere din ce în ce mai puţină în acest Guvern, din păcate, dar încă au posibilitatea, din punctul nostru de vedere, să arate că sunt de bună-credinţă şi nu sunt instrumentul unui partid sau al altuia, pentru că au venit aici ca un Guvern tehnocrat şi şi-au asumat nişte lucruri, printre care şi independenţa, echidistanţa, o colaborare corectă cu toate partidele politice şi cu Parlamentul şi profesionalism în ceea ce priveşte membrii Cabinetului şi ceilalţi, secretari de stat. Am văzut că tot îi schimbă şi aduc tot felul de oameni despre care nu ştiu cât de buni sunt. Avem deja mari semne de întrebare în ceea ce priveşte prestaţia unor membri ai Cabinetului şi în perioada următoare o să începem să exprimăm puncte de vedere foarte bine articulate", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă mai are încredere în actualul Guvern.
Dragnea a adăugat că social-democraţii se gândesc din ce în ce mai serios să solocite retragerea câtorva miniştri. "De exemplu, sunt două mari probleme — în Ministerul Mediului şi în cel al Fondurilor Europene—, probleme foarte mari. Noi am tot ridicat problema, tot tragem semnale de alarmă, cerem public premierului şi celorlalţi membri ai Cabinetului să mişte lucrurile din loc şi se pare că nu (nu se întâmplă nimic — n.r.). În condiţiile astea nu o să stăm indiferenţi", a mai precizat liderul PSD, potrivit agerpres.ro http://www.agerpres.ro/politica/2016/02/16/liviu-dragnea-am-incredere-din-ce-in-ce-mai-putina-in-acest-guvern-15-53-39