Liviu Dragnea a reușit să racoleze un nume important pentru noul său partid. Un membru AUR a trecut la Alianța pentru Patrie

Liviu Dragnea a reușit să racoleze un nume important pentru noul său partid. Un membru AUR a trecut la Alianța pentru Patrie

Un membru AUR, cunoscut pentru mesajele controversate pe care le promovează, a decis să-i fie alături lui Liviu Dragnea în partidul Alianța pentru Patrie.

Liviu Dragnea, fost lider al PSD, nu renunță la politică și a lansat un proiect numit Alianța pentru Patrie. Alături îi este un preten mai vechi, Cordin Ștefănescu, iar partidul a reușit deja să recruteze un nume important de la AUR. Este vorba despre naistul Nicolae Voiculeț. Cel care a postat pe pagina de Facebook o imagine în care promovează partidul lansat de Liviu Dragnea. 

Nicolae Voiculeț, cunoscut pentru mesajele categorice

Nicolae Voiculeț a devenit cunoscut în mediul online prin mesaje anti-europene, în care cere ieșirea României din Uniunea Europeană, dar și prin mesaje în care susține că pandemia de COVID-19 este „închipuită” și vorbește despre „dictatura sanitară”. În unele mesaje de pe rețelele sociale, muzicianul a comparat autoritățile cu poliția secretă nazistă „Gestapo” și pe șeful statului cu Adolf Hitler.

Anul trecut, Nicolae Voiculeț cerea interzicerea publicațiilor care au spus despre partidul AUR că ar avea orientări pro-Kremlin. Voiculeț a candidat în 2020 pe listele AUR pentru un post de senator, însă nu a obținut mandatul.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce Liviu Dragnea a fost eliberat din detenție, Nicolae Voiculeț a mers pentru a se întâlni cu fostul vicepremier. „Cel mai mare patriot al României, pe care toți vor să-l omoare”, spunea naistul.

Liviu Dragnea își face partid pentru „bunăstarea românilor”

„Principalul obiectiv al acestui partid îl reprezintă bunăstarea românilor şi este animat de patriotism economic. Nu este un partid naţionalist, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, antieuropean sau antiatlantic, dimpotrivă”, a spus Liviu Dragnea, duminică seara, în cadrul unui interviu acordat pentru Realitatea Plus.

„În penitenciar a fost ca-n iad. Din păcate, sistemul penitenciar din România este gândit greșit. Societatea greșește în ansamblu pentru că tratează acest subiect atât de superficial. Ceea ce s-a înțeles acolo, în țările străine, și am înțeles și eu… Ei sunt interesați ca aceia care ies de acolo să fie mai puțin tentați să comită o infracțiune”, mai afirma politicianul.