Banii ceruți, în schimbul mitei, de fostul președinte al CJ Cluj de la Ministerul Dezvoltării au fost aprobați de Liviu Dragnea, prin ordine de ministru. Președintele Traian Băsescu a atras atenția, încă din aprilie, asupra riscului scurgerii de bani către baroni, exact prin programele anchetate de DNA.
Scandalul arestării fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Cluj Horea Uioreanu bate la porțile Guvernului. Ancheta procurorilor anticorupție scoate la iveală filiera banilor publici alocați unor afaceriști, în schimbul șpăgilor. Direcția Națională Anticorupție (DNA) a precizat, în cererea de arestare a baronului de Cluj, că unul dintre afaceriștii ajunși după gratii odată cu Uioreanu, Vasile Pogăcean, a beneficiat, constant, timp de un an, de fonduri primite de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), condus de Liviu Dragnea. Este vorba despre bani alocați prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), consfințit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) 28/2013 și pus în practică prin ordin al minstrului MDRAP, Liviu Dragnea.
Avertismentul președintelui
Despre pericolul scurgerii de bani către baronii locali, prin ministerul condus de Liviu Dragnea, a atras atenția președintele Traian Băsescu, încă de pe 2 aprilie, anul acesta. Atunci, șeful statului i-a transmis președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, o scrisoare în care îi cerea să respingă aplicarea accizei la carburanți de 7 eurocenți, prevăzută în OUG 111/2013, pe motiv că MDRAP are, deja, un buget cu 33,86% mai mare față de 2013, adică 1,214 miliarde lei, aferent subprogramelor „Modernizarea satului românesc”, „Regenerare urbană” și „Infrastructură județeană”, care fac parte din PNDR.
Băsescu propunea, astfel, eliminarea sumei de 1,2 miliarde de lei, care a fost alocată, suplimentar, MDRAP. „Această taxă este introdusă doar pentru că asigură fonduri la dispoziția domnului Liviu-Nicolae Dragnea, pentru a-i distribui baronilor locali în scopuri electorale”, arăta preşedintele Băsescu.
În ciuda avertismentelor șefului statului, scurgerea banilor către clientela baronului din Cluj a continuat până în luna mai, atunci când DNA i-a reținut pe Horea Uioreanu, Vasile Pogăcean și ceilalți membri ai „grupării de la Cluj”.
Banii pentru șpăgari, alocați prin ordine de ministru
„Rețeta” aplicată în cazul afaceriștilor din jurul lui Horea Uioreanu a fost ticluită în aprilie 2013, în aceeași lună în care a apărut și OUG 28/2013. Ordonanța a fost inițiată de Liviu Dragnea și semnată de premierul Victor Ponta. Tot în aprilie 2013, planul de alocare ilegală a banilor publici către Pogăcean a intrat în atenția SRI care a informat DNA. Atunci, Uioreanu a primit 40.000 de lei, prima tranșă din mita pentru acordarea contractelor publice.
Pe 9 mai 2013, Liviu Dragnea a emis Ordinul nr. 1851/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a OUG 28/2013. La articolul 11 al acestui Ordin se precizează că MADR, „întocmește și aprobă”, prin ordin al minstrului „repartizarea sumelor pentru Program pe județe, pe fiecare subprogram și domenii specifice.”.
Tot în acel ordin se precizează, negru pe alb: „Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice analizează lista cu propuneri de obiective de investiții (…) și întocmește lista finală a obiectivelor de investiții care se finanțează în anul în curs (2013 n.r.), pe care o comunică consiliilor județene în vederea transmiterii către beneficiari.”. Așadar, deși președintele CJ Cluj a cerut de la MDRAP finanțările solicitate de Pogăceanu, acestea nu puteau fi date fără aprobarea lui Dragnea.
În 2013, pe baza Ordinului 1851/2013, mituitorul Pogăcean a primit finanțări în lunile mai și octombrie de la MDRAP. În 2014, Liviu Dragnea a emis un alt ordin, Nr. 199 din 14.02.2014 pentru modificarea celui din 2013. La punctul 8, se arată că MDRAP „centralizează lista cu propunerile de finanțare, iar în baza datelor deținute și a analizelor proprii de specialitate întocmește lista finală de obiective propuse spre finanțare” și abia după ce se aprobă prin ordinul ministrului, lista finală se comunică consiliilor judeţene.
Bani, în detrimentul altor comunități locale
DNA arată că, pentru anul 2013, firma mituitorului Pogăcean, SC Sinai Comimpex, a beneficiat de 3.174.000 lei, de la MDRAP, iar în 2014, a mai primit peste 1,4 milioane lei. Un aspect grav semnalat de DNA este că SC Sinai Comimpex SRL a primit bani de la MDRAP, „în detrimentul proiectelor derulate de alte comunităţi locale de la sate”.
Gașca de șpăgari a lui Horea Uioreanu
Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost „dat în primire” chiar de finul lui, Răzvan Pop, șeful lui de cabinet. Acesta l-a predat în mâinile procurorilor de la DNA, cu tot cu agenda în care ţinea evidenţa șpăgilor.
Președintele PNL Cluj și președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu colecta șpăgile de la oamenii de afaceri prin intermediul consilierilor lui, Răzan Pop, avocatul Mihai Teaha, consilierul județean și profesor universitar la Universitatea Tehnică, Ioan Petran.
Toţi trei aveau atribuţii bine definite şi fiecare în parte, susţine DNA, se ocupa de colectarea şpăgilor. Răzvan Pop a colectat şpăgi de la 33 de firme şi mai mulţi primari şi angajaţi ai CJ Cluj. Patronii firmelor Sinai Impex SRL şi Napoca Construcţii SA, Vasile Pogăcean şi Ioan Bene au fost arestaţi.
În celebra agendă mai apar, însă, numele unor patroni şi societăţi care au construit Stadionul Cluj Arena, sau ai unor firme care recent au câştigat licitaţia pentru lucrări de infrastructură, estimate la 20 de milioane de euro.
Interesat este faptul că deşi Pop a căzut în plasa DNA în timpul scandalului de corupţie din jurul firmei de transport Fany SRL, Uioreanu şi compania au continuat să aibă încredere în el. (Mihai Șoica)
Restant 300.000 de lei
Într-o discuție telefonică între Răzvan Pop și Horea Uioreanu, interceptată la data de 25 aprilie 2014, președintele CJ Cluj îi cerea consilierului său evidența șpăgilor achitate de Vasile Pogăcean, patronul Sinai Impex SRL, care a înregistrat o restanță de 300.000 de lei.
Pop Răzvan: Deci ai avut așa, în 2012 arierate la Fizeș, 1200, în 2013 la Câțcău OG 28, 200, la Fizeș 1000 și așa...
Uioreanu Horea: Da.
Pop Răzvan: La arie....OG 28 a doua tură, la Câțcău atâta...
Uioreanu Horea: Astea s-au încasat deja.
Uioreanu Horea: Bun, și el o dat...
Pop Răzvan: El o plătit...
Uioreanu Horea: Și total cât îi? Îmi spunea că ...un miliard și ceva până la urmă.
Pop Răzvan: El o plătit un miliard...
Uioreanu Horea: Da.
Pop Răzvan: O sută până acuma.
Uioreanu Horea: Bun, deci îi...
Pop Răzvan: Și mai are ...
Uioreanu Horea: Deci trei.
Pop Răzvan: Aproape trei.
Uioreanu Horea: Cu varianta 10 ? Cu varianta 10?