Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, într-un interviu pentru TVR 1, că i-a cerut premierului Victor Ponta demisia, deoarece aceasta ar fi singura posibilitate pentru România de a ieşi repede din această situaţie.
- Este o situaţie nemaiîntâlnită, care are o greutate politică deosebită: faptul că premierul în funcţie este acuzat de fapte penale ne pune într-o situaţie care trebuie gestionată repede şi bine;
- Din aceste considerente, am solicitat premierului, şi faţă în faţă, şi public, demisia. Este singura posibilitate de a ieşi repede din această situaţie;
- Evident, prezumţia de nevinovăţie funcţionează, dar în politică, lucrurile nu sunt chiar atât de simple;
- Un politician acuzat de fapte penale îşi dă demisia oriunde în lume, pentru a nu afecta imaginea instituţiei pe care o reprezintă;
- Mi-a spus că se va gândi, se va sfătui cu colegii de partid şi va lua o decizie. Sper ca decizia să fie demisia;