Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat sâmbătă, la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal organizată în staţiunea Venus, că România are nevoie de implicarea tinerilor în toate domeniile de activitate.
„Convingerea mea fermă este că ţara noastră are mare nevoie de oameni tineri în mediul privat, în administraţia locală, în administraţia centrală, în politică în general”, a spus Iohannis în fața tinerilor liberali.
"Avem peste puține luni alegeri prezidențiale, vom avea alegeri locale, parlamentare. Eu vă invit ca împreună cu mine să câștigăm toate aceste alegeri. După dezastrul pesedist, care a răpit României șansa la guvernare, cetățenii vor o guvernare eficientă care să aducă prosperitate, bunăstare și cu ajutorul vostru o vor avea. Voi sunteți generația care poate readuce speranța", a declarat Klaus Iohannis.
"Auzim adesea vorbindu-se despre lipsa de potențial sau capital uman în pepinierele partidelor politice. De aceea sunt reprezentanți care refuză să facă pasul înapoi pentru a permite tinerilor să vină în față cu idei noi, care revigorează spațiul politic. Aceasta e o abordare păguboasă care trebuie combătută ferm, pentru că România va fi condamnată la stagnare, dacă nu va ține cont de tinerele generații (...)
Nu îi luați modele pe cei care folosesc pentru a promova un discurs al urii, populist sau al intoleranței. Acela este cel mai facil discurs. E cel mai facil să fii de partea distrugerii fibrei sociale. Cel mai greu e să fii de partea oamenilor și să construiești ceva solid, ceva durabil. Asta aștept de la voi – să deveniți politicieni care cu răbdare, un discurs puternic să construiți o Românie normală, care dăinuie, care e o patrie bună și fidelă pentru toți românii", a mai spus președintele.
"Sunt foarte multe lucruri de făcut și îndreptat după guvernările eșuate ale PSD. Creșterea economică, susținerea mediul privat sunt pilonii fundamentali pentru a face România normală. Sloganul meu – România normală. Proiectul pe care îl propun românilor este acela de a trăi în sfârșit într-o țară în care normalitatea este regula, nu excepția, în care cetățeanul e în centrul funcționării statului și nu invers și în care cetățeanul duce o viață sigură și prosperă".
Preşedintele a adăugat că tinerii din prezent sunt „mult mai pregătiţi pentru implicarea în viaţa cetăţii” decât cei din generaţiile anterioare.