Marcel Ciolacu, noul șef al PSD. Cine a fost marele absent de la congres

PSD și-a ales astăzi noul președinte, într-un congres extraordinar care a avut loc online.

În cursa pentru şefia partidului s-au înscris Marcel Ciolacu, actualul lider interimar, şi fostul ministru Eugen Teodorovici. Congresul extraordinar al PSD a fost organizat online, cu 39 de centre de vot teritoriale, la care vor participa peste 1.500 de delegaţi,

Votul a fost secret. Total buletine vot 1.509. Ciolacu – 1310, Voturi Teodorovici – 91.  De remarcat că Eugen Teodorovici a lipsit de la congresul propriului partid.

„Astăzi, doar Partidul Social Democrat reprezintă stânga românească și valorile sale. Vrem să rămânem un partidul conservator care se uită mai degrabă în spate, în trecut, sau vrem să ne transformăm într-un partid modern, care se uită în viitor, spre progres? Societarea românească s-a schimbat, la fel și așteptările românilor.

Vrem să ascultăm dorințele oamenilor și nevoile lor de astăzi sau vrem să rămânem prizonierii vechilor metode de a face politică? PSD va continua să-i apere pe bunicii noștri, pe cei vulnerabili, pe mame și copii, pe tinerii care sunt la început de drum, dar trebuie să privim și mai departe, să fim aproape de toți românii din clasa de mijloc, lângă cei care muncesc, în corporații, lângă antreprenori, lângă profesori, lângă medici, lângă cei din HoReCa, lângă cei care trudesc din greu la micile lor afaceri de familie, lângă fermieri și agricultori, lângă cei plecați peste hotare și care vor să se întoarcă în țară, lângă toți cei care au nevoie astăzi de noi.

Suntem puțini în această sală, dar foarte mulți în țară. Sunteți mulți care ați muncit enorm în partid, ați avut, la fel ca și mine, rezultate bune, ați construit, la fel ca și mine, organizații puternice, dar au fost cazuri când munca noastră a fost irosită de cei care au crezut că pot folosi Partidul Social-Democrat ca pe o cheie la ușile justiției. Nu ei sunt PSD!Ei aparțin trecutului, și trebuie, astăzi, să ne rupem de acest trecut. Justiția trebuie făcută în sala de judecată; nu la partid, nu la televizor, nu în spatele Administrației Prezidențiale.

Reforma justiției trebuie făcută de către profesioniști, de magistrați, de CSM, de asociațiile profesionale. O spun cu toată răspunderea, conștient că poate pierd voturile unora care văd lucrurile altfel, în mandatul meu, PSD va rămâne strict pe agenda românilor. Iar justiția acolo unde îi este locul: în sala de judecată. Astăzi suntem hotărâți să lăsăm greșelile trectului în spate, acolo unde le este locul. Astăzi, decidem viitorul social-democrației din România. Reconstrucția PSD a început. Viitorul PSD este legat de apărarea valorilor în care credem: solidaritate, echitate și șanse egale pentru toți.

Viitorul PSD este legat de promovarea oamenilor integri, competenți și cu experiență în administrație. Viitorul PSD înseamnă criterii de performanță pentru cei care ocupă funcții publice. Viitorul PSD înseamnă toleranță zero față de corupție, dar și toleranță zero față de abuzuri. Viitorul PSD înseamnă o strânsă colaborare cu familia social-democrată europeană. Aceasta este calea noului Partidul Social Democrat - calea unui partid de stânga modern, european, cu privirea spre viitor și atent la nevoile cetățenilor.

 

PNL şi Iohannis se împrumută cu 1.000 de euro pe secundă

Dragi colegi, sunt de 30 de ani în PSD și sunt mândru de asta. De fiecare dată când am fost la guvernare am luat măsuri economice corecte, care au generat locuri de muncă, creștere economică și venituri mai mari. Vreau cu toții să fim mândri, să fim mândri că facem parte din partidul care întotdeauna a pus oamenii pe primul loc.

Trebuie să fim mândri că după un an foarte greu am rămas uniţi şi am rezistat în faţa lui Iohannis şi a unei coaliţii de forţe care au avut tot timpul un singur obiectiv: dispariţia PSD. Vreau să vă mulţumesc tututor, pentru că aţi rezistat acestor presiuni uriaşe. Vă mulţumesc că în faţa crizei sanitare aţi ales să nu faceţi politică demagogică, ci să faceţi politica solidarităţii, să aveţi grijă de sănătatea oamenilor. Vă mulţumesc pentru că v-aţi mobilizat foarte repede şi le-aţi asigurat celor din linia întâi materialele şi echipamentele de protecţie necesare.

Aţi demonstrat încă o dată că oamenii sunt prioritatea PSD, oamenii şi problemele lor. Doamnelor şi domnilor, toate guvernările de dreapta au făcut rău României, dar cele 9 luni de guvernare ale lui Orban le-a întrecut pe toate. În mai puţin de un an, din nou austeritatea şi nesiguranţa zilei de mâine au reapărut. Acest guvern a îndatorat ţara pe trei generaţii. PNL şi Iohannis se împrumută cu 1.000 de euro pe secundă, dar la români sau la firmele româneşti n-a ajuns niciun leu.

Raportul Curţii de Conturi şi anchetele DNA sunt dovada certă a jafului generalizat al PNL. Asta au făcut în pandemie. Până aici! Un guvern care fură şi distruge economia trebuie să plece! Un guvern care apără interlopii şi pedofilii trebuie să plece! Un guvern care încalcă legile ţării şi nu creşte alocaţii, salarii şi pensii trebuie să plece! Stimaţi colegi, PSD va continua să-i apere pe cei care au muncit o viaţă şi care merită o pensie decentă, pe părinţii şi bunicii noştri. Trebuie să vorbim de protecţie socială, de creşterea pensiilor, de creşterea salariului minim, de creşterea alocaţiilor, de drepturile angajaţilor, acestea sunt măsuri de stânga.

Dar trebuie să protejăm veniturile și să apărăm drepturile tuturor angajaților, mai ales ale celor din companiile private, care muncesc de multe ori mai mult de 8 ore pe zi. Creșterea salariului minim pe economie este o măsură bună, dar nu suficientă. În firmele private a devenit o obișnuință să muncești foarte mult, peste program, în weekend sau în zilele libere, însă aceste ore trebuie plătite. În același timp atât angajații din privat, cât și cei care lucrează la stat au dreptul la timpul lor liber, au dreptul să se bucure de acest timp împreună cu familia lor și să nu răspundă la e-mail-uri şi telefoane atunci când sunt acasă. Trebuie să facem prin parlament legea care asigură echilibrul dintre viața profesională și viața privată. E o practică europeană, se întâmplă deja.

Trebuie să începem să vorbim cu tinerii

Vrem să facem politica celor care au plecat să muncească în străinătate. Ei sunt cei care au ajutat România să treacă prin criza financiară. Au fost montați împotriva partidului nostru. Au fost blocați să intre în țară de sărbători de actualii guvernanți, singura soluție a fost să îi țină la cozi zile întregi prin vamă. Românii care trăiesc afară iubesc România și au fost cei care au trimis bani în țară în fiecare lună, muncind din greu și uneori în condiții umilitoare.

În zilele noastre sunt duși pe ascuns în fermele din alte țări. Sunt români ca și noi și merită să fie apărați acolo unde sunt. Trebuie să începem să vorbim cu tinerii, cei aflați la început de drum. Ştiu, li s-a tot repetat: PSD e rău. Culmea, au repetat cei care nu au făcut nimic pentru ei. PSD a fost singurul care s-a ocupat atât de prezentul, cât și de viitorul lor. Scutirea de taxe pentru IT-iști, transportul gratuit pentru elevi și studenți, alocațiile dublate, Startup Nation, Prima Casă, subvențiile pentru firmele care angajează tineri, sprijinul pentru tineri fermieri sunt doar câteva exemple.

Dar acum este important să le redăm tinerilor încrederea în România, să le deschidem partidul, să-i luăm parteneri la decizii, să le arătăm că nu orice politică se face în interes personal sau pentru interese nelegitime. Dacă vor vedea că viziunea lor contează, că interesele lor sunt luate în seamă, atunci sunt sigur că nu vor mai dori să părăsească România.

Dragi colegi, sub guvernarea PSD România ajunsese la cel mai scăzut nivel al şomajului înregistrat vreodată. După nouă luni de guvernare PNL, peste un milion de români şi-au pierdut locurile de muncă sau sunt în şomaj tehnic. Nu discursurile şovine ale preşedintelui Iohannnis vor redeschide afacerile închise. Dacă preşedintele ar fi fost un patriot adevărat, atunci ar fi ştiut că patriotismul economic este calea corectă. Toată Europa urmează această cale.

România are nevoie de un plan de dezvoltare a ţării

Să fim patrioţi înseamnă să apărăm şi să ne susţinem interesele economice pe plan internaţional. Să fim patrioţi înseamnă să promovăm produsele româneşti, lucrurile construite aici, în ţară, la noi. Să fim patrioţi înseamnă să ne apărăm resursele naturale, pădurile şi bogăţiile ţării. Să fim patrioţi înseamnă să încurajăm antreprenoriatul românesc, dar şi multinaţionalele din România, să le ajutăm să facă profit aici, să plătească taxe aici, în România, şi salarii mai bune pentru angajaţii români.

Dragi colegi, ne interesează modernizarea partidului, dar în acelaşi timp important este şi un alt lucru, realizarea unui plan naţional de dezvoltare. România are nevoie de un plan de dezvoltare a ţării care să includă economia, educaţia şi sănătatea şi să se întindă pe o perioadă mai lungă de timp, care să depăşească ciclurile politice. PSD are forţa şi experienţa de a construi acest plan. Vrem să-l dezbatem cu societatea şi cu toate forţele politice.

Așa cum am arătat și înainte, știm să aducem acest plan la îndeplinire. PSD a realizat în istoria sa lucruri importante, pentru consolidarea poziției sale pe plan internațional, adevărate proiecte de țară; aderarea la NATO și parcursul european al țării noastre sunt doar două exemple. Prin programul nostru politic, PSD își asumă din nou identitatea pro-europeană și valorile fundamentale europene: democrație, stat de drept /sau/ drepturile fundamentale ale cetățenilor. Ne dorim o Europă socială, o Uniune Europeană echitabilă și coezivă.

Este timp să contăm în procesul decizional la nivel european și să fim un actor relevant la nivel regional. PSD susține consolidarea Parteneriatului cu NATO și dezvoltarea Parteriatului Strategic cu SUA. Trebuie și vom contribui la întărirea relației transatlantice, pentru că România trebuie să se bucure de securitate. Aceasta este viziunea de stânga pentru România de mâine. Împreună vom face din PSD o formațiune politică modernă și responsabilă. Partidul de stânga de care România are nevoie.

Avem cei mai buni oameni

Dragi colegi, potențialul PSD vine de la oamenii buni pe care îi avem. Suntem partidul primarilor, avem în jur de 1.700 de primari, peste jumătate din primarii din România, care sunt aproape de oameni. Eu cred în victoria noastră în alegerile care urmează. Vă spun și vouă să credeți. Avem cei mai buni oameni, avem cea mai mare experiență, avem cei mai eficienți primari și președinți de consilii județene. Avem prima șansă. Depinde numai și numai de noi, de munca noastră, de puterea noastră să transformăm această șansă într-o victorie care să arate tuturor că PSD este în continuare cea mai importantă forță politică din România.

Avem oameni extraordinari, bine pregătiți, profesioniști care și-au demonstrat competența fiecare în domeniul său, dar care nu au fost lăsați să vină în față. PSD s-a bazat de-a lungul timpului pe tătuci și, în mod evident, acest lucru nu a făcut bine partidului și nici României. Vremea tătucilor a apus! Eu sunt un om de echipă, eu vreau un PSD condus de o echipă, și de aceea am adus în prima linie cei mai buni oameni, oameni care și-au dovedit competența atât în organizațiile lor, cât și în comunitățile lor, oameni care se bucură de încrederea românilor. Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Mihai Tudose, Olguța Vasilescu, Gabriel Zetea, Radu Moldovan, Daniel Băluță, Vasile Dâncu, Doina Federovici, Victor Negrescu, Decebal Făgădău, Ionuț Pucheanu, Dragoș Benea, Claudiu Manda, Titus Corlățean, Laurențiu Nistor. Aceasta este echipa de conducere a noului PSD, aceasta este construcția nouă și proiectul politic la care astăzi vă invit să fiți parte. Mă bazez pe voi, știu că împreună vom reuși! Așa să ne ajute Dumnezeu! Vă mulțumesc!”

Vasile Dîncu: „Să dăm partidului o nouă direcţie”

Social-democratul Vasile Dîncu, preşedinte interimar al Consiliului Naţional al PSD, a declarat că pentru partid congresul extraordinar organizat sâmbătă în format online poate fi considerat „congresul ultimei şanse” şi şi-a exprimat speranţa că după vot, împreună cu ceilalţi colegi, vor reuşi să dea PSD "o nouă direcţie".

„Trebuie să recunoaştem că PSD a trecut printr-o criză. Au pierdut în trei ani de zile electoratul pe care-l aveau şi, evident, am putea să spunem că acest congres este (...) congresul ultimei şanse. Sper că astăzi vom reuşi, împreună cu colegii noştri din ţară, să dăm partidului o nouă direcţie, o nouă şansă şi să dăm României o nouă şansă pentru că cred că este nevoie de social-democraţie şi e nevoie şi de Partidul Social Democrat. Încercăm astăzi să resetăm ceea ce a fost neadecvat până acum realităţii din România şi sper ca să putem face un proiect care să dureze cât mai mult ", a declarat Vasile Dîncu, sâmbătă, la Palatul Parlamentului.

El a mai spus că le mulţumeşte celor din partid care l-au contestat, pentru că acest lucru înseamnă că nu ar fi avut „nicio semnificaţie" revenirea sa în PSD.

Vasile Dîncu va candida în cadrul Congresului extraordinar al PSD la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului.