Listarea Fondului Proprietatea se amână

Compania câştigătoare va fi cunoscută în circa o lună şi jumătate de la lansarea anunţului de licitaţie, mai târziu cu două luni decât planul iniţial.

Listarea Fondului Proprietatea va întârzia cel puţin două luni din cauză că nu se va putea respecta calendarul privind alegerea administratorului, etapă premergătoare listării. Autorităţile şi conducerea Fondului dădeau ca sigur că cel târziu la finele acestui an va fi selectat un administrator, însă planurile au fost date peste cap de publicarea regulamentului de organizare a licitaţiei.   Deşi hotărârea de guvern a fost aprobată de Cabinetul Tăriceanu în urmă cu două luni, publicarea în Monitorul Oficial nu s-a făcut decât ieri.

Potrivit preşedintelui comisiei de selecţie, Sebastian Vlădescu, anunţul de organizare a licitaţiei ar putea fi publicat săptămâna viitoare. În aceste condiţii, câştigătorul va fi cunoscut la finele lunii februarie a anului viitor, a precizat Vlădescu, citat de Mediafax.

Investitorii interesaţi vor avea la dispoziţie 20 de zile de la publicarea anunţului să depună oferte, iar după alte două săptămâni, comisia de selecţie va alege între trei şi cinci companii care vor merge în faza a doua, se arată în regulament. Cel mult trei finalişti

A două fază se întinde pe zece zile şi presupune selecţia pe baza rezultatelor unui dialog direct, fiind analizate contribuţiile, punctele de vedere şi cerinţele celor rămaşi în cursă. Discuţiile vor detalia ofertele din prima fază, structura şi valoarea onorariului de administrare, precum şi termenii viitorului contract.   În licitaţia propriu-zisă, care va urma, vor rămâne doi sau trei finalişti, care vor depune, în plic închis, oferta financiară finală.

Câştigătorul va fi cunoscut în patru zile de la finalizarea etapei a doua. Administratorul va fi numit pe o perioadă nedefinită, iar contractul poate fi reziliat de către Fondul Proprietatea în orice moment, cu un preaviz de 3 luni şi fără nicio obligaţie de a despăgubi societatea de administrare.

La începutul lunii august, Fondul Proprietatea a primit 28 de scrisori de intenţie din partea unor instituţii bancare mondiale de renume sau divizii ale acestora, printre care Morgan Stanley, Deutsche Bank, Goldman Sachs Asset Management, The Royal Bank of Scotland, Societe Generale, Raiffeisen, OTP şi JP Morgan. Fondul Proprietatea deţine participaţii la 88 de societăţi, fiind controlat de statul român, prin Ministerul de Finanţe.

DECALAJ   Vlădescu îşi salvează „scaunul“   Regulamentul de selecţie a administratorului a fost publicat în Monitorul Oficial la circa 2 luni de la aprobarea în guvern a unei hotărâri care îl legiferează, întârzierea fiind provocată de verificările necesare pentru a nu exista diferenţe între varianta din limba română şi cea din engleză, declara, la mijlocul lunii trecute, Sebastian Vlădescu. Întârzierea a determinat trei dintre acţionarii Fondului să solicite, în urmă cu o săptămână, schimbarea membrilor comisiei, dacă documentele necesare demarării procesului de selecţie nu ar fi fost publicate până la 15 decembrie. Comisia ar fi fost înlocuită cu membrii Consiliului de Supraveghere al Fondului. Cei trei acţionari sunt familiile Malaxa şi Auschnit şi compania Grantelast Limited din Cipru, care controlează împreună peste 10% din Fond.