Cele mai bune condiții pentru a petrece Sărbătorile sunt în penitenciar, în cazurile celor condamnați deja, cele de groază sunt în arestul preventiv
Într-un penitenciar, de Crăciun există porții duble de mâncare printre care se află și cozonacul. Deținuții au dreptul la un pachet de până în 10 kg pe care îl primesc de la familie. În plus, în unele închisori care sunt brazi pe holurile și în sălilele comune din penitenciar și chiar program de colinde.
Pe lista celor petrec sărbătoarea nașterii lui Iisus în spatele gratiilor, într-un penitenciar, sunt: Dan Voiculescu este încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce în 8 august a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). De fapt, închisoarea de la Rahova este plină de deținuți vedetă. Aici se mai află: fostul ministru al Comunicaţiilor, Sorin Pantiş, care a primit şapte ani de închisoare, şi fostul director al ICA, Gheorghe Mencinicopschi.
Fostul patron al Rapidului, George Copos, se află la primele sărbători de iarnă după gratii, pe care le va petrece tot la Penitenciarul Rahova. Alături de acesta, în aceeași închisoare, se mai află fostul mare fotbalist Gică Popescu și Mihai Stoica.
La Penitenciarul din Constanța, de la Poarta Albă sunt cazați Cristi Borcea și Gigi Becali. Cei doi însă nu petrec Crăciunul după gratii, având permisii de 24 de ore, respectiv petru zile în această perioadă. Tot aici se află și Victor Becali.
Fratele său, Giovani Becali petrece Crăciunul la Penitenciarul din Slobozia.
La Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi se află fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul cunoscut ca "Transformatorul".
Ioan Avram Mureşan este încarcerat la Baia Mare. Este închis după o sentință de şapte ani de închisoare pentru deturnare de fonduri.
La Jilava, cea care deținea până în urmă cu câțiva ani titlul de închisoare a vedetelor, se află închi fostul senator Sorin Roşca Stănescu. Acesta este condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare în dosarul Rompetrol. Tot la Jilava se află Emilian Cutean și Nicolae Vasilescu. Cutean are de executat cinci ani, pentru fraudarea Guvernului cu peste 200.000 de lei, în perioada în care a condus Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor. Neculae este condamnat, din decembrie 2013, la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă.
Cătălin Voicu, fost senator PSD, face sărbătorile la Penitenciarul Găeşti pentru o condamnare, primită anul trecut, de șapte ani de închisoare pentru luare de mită, iar la începutul lunii noiembrie a fost trimis în judecată într-un nou dosar de corupţie şi riscă, astfel, o nouă condamnare.
Arestul preventiv, Crăciunul de groază
Dacă într-un penitenciar atmosfera se apropie de una de Crăciun, în arestul preventiv aceasta lipsește cu desăvârșire. Aici, arestații nu pot ieși din temniță decât ca să meargă la "vorbitor". Unii mai ghinioniști stau chiar în celule fără wc, așa că nu pot ieși pentru nevoile fiziologice decât cu acordul gardienilor. În astfel de condiții, petrec Crăciunul:
Deputații Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, arestați în cazul retrocedării ilegale de păduri.
Afaceriștii Dorin Cocoș, Dumitru Nicolae, primarul din Piatra Neamț - Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, sunt arestați preventiv în Dosarul Microsoft.
Alina Bica, fostul șef al DIICOT, este și ea în arest în dosarul despăgubirilor de la ANR
După gratii se află şi doi preşedinţi de consilii judeţene, suspendaţi din funcţie: Aristotel Căncescu (Braşov), arestat din 24 octombrie, şi Cristinel Bîgiu (Buzău), aflat sub această măsură preventivă din 7 decembrie.