În aceasta dimineaţă, Primul-ministru Victor Ponta a transmis Preşedintelui României demisiile miniştrilor: Gheorghe Eugen Nicolăescu (Sănătate), Mariana Câmpeanu (Muncă şi protecţie socială), Ramona Mănescu (Transporturi), Gigel Ştirbu (Cultură), Lucia Varga (Mediu), Mihai Voicu (relaţia cu Parlamentul), Cristian David (ministru pentru românii de pretutindeni), a comunicat Guvernul.
În condiţiile constatării vacanţei posturilor de membru al Guvernului, făcând aplicarea prevederilor legale în materie, Primul-ministru a solicitat Preşedintelui emiterea decretelor prezidentiale prin care:
- Nicolae Banicioiu, ministru al tineretului si sportului, să fie numit în funcţia de ministru al sănătăţii, interimar
- Adriana Doina Pană, ministru delegat pentru dialog social, să fie numită în funcţia de ministru al Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, interimar
- Dan Coman Şova, ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, să fie numit în funcţia de ministru al transporturilor, interimar
- Mihnea Cosmin Costoiu, ministru delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică - ministru al culturii, interimar
- Rovana Plumb, ministrul mediului şi schimbărilor climatice - ministru delegat pentru ape, paduri si piscicultura, interimar
- Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiției - ministru delegat pentru relatia cu parlamentul, interimar
- Titus Corlățean, ministrul afacerilor externe - ministru delegat pentru românii de pretutindeni, interimar