Klaus Iohannis se află acum într-o situație extrem de delicată. Președintele trebuie să găsească o soluție de premier care să fie acceptată de PSD, acesta urmând să guverneze până la sfârșitul anului când vor avea loc alegerile la termen.
Klaus Iohannis trebuie să găsească o soluție de ieșire din criză mai ales că planul său a fost dat peste cap de decizia CCR care a stabilit că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier. În urma acestei decizii a Curţii, preşedintele trebuie să convoace partidele la consultări şi să facă o nouă nominalizare de premier.
„Tocmai au scăzut şansele pentru anticipate sub 50%”, a spus şeful statului când a fost întrebat ce se va întâmpla cu alegerile înainte de termen.
În consecință, șeful statului trebuie să vină în Parlament cu o persoană acceptată de social-democrați.
Care sunt variantele
Potrivit unor surse politice, una dintre variantele cele mai vehiculate în partid pentru a ocupa funcția de premier este Bogdan Aurescu. fost ministru al Afacerilor Externe în guvernarea Ponta. O altă soluție ar fi și generalul Nicolae Ciucă, ministrul demis al Apărării. Sursele menționate au explicat că Bogdan Aurescu are cele mai multe șanse să treacă de votul Parlamentului, lucru care nu este la fel de sigur în ceea ce-l privește pe generalul Ciucă. Aurescu a fost și parte a guvernului Ponta dar și a Guvernului Orban, fiind perceput însă ca tehnocrat.
Sursele citate au mai vorbit și de varianta Raluca Turcan premier însă șansele ca aceasta să fie acceptață de PSD sunt minime, ceea ce îi încurcă total planurile lui Iohannis.
În PNL se vorbește de posibilitatea ca premier să fie desemnat în continuare Ludovic Orban, mai ales că judecătorii CCR au menționat că Iohannis trebuie să facă o nominalizare care să construiască o majoritate, fără să respingă posibilitatea ca Ludovic Orban să fie nominalizat din nou pentru funcția de premier. Acesta va avea misiunea strângă o majoritate parlamentară, aşa cum a decis Curtea Constituţională.
Numele lui Rareș Bogdan a fost și el adus în discuție printre liderii PNL, însă acesta a negat public că și-ar dori o astfel de poziție. „Ca să anulăm orice fel de speculație, Ludovic Orban rămâne premier și interimar și premier la al doilea mandat”, a spus Rareș Bogdan la începutul lunii februarie, respingând astfel speculațiile privind o posibilă nominalizare a sa în funcția de prim-ministru.