Lista europarlamentarilor români care au fost aleşi vicepreşedinţi în comisiile Parlamentului European

Patru europarlamentari români din PSD, trei afiliaţi popularilor europeni (PPE) şi Mircea Diaconu, afiliat liberalilor europeni (ALDE) au fost aleşi vicepreşedinţi în comisiile în care vor activa în acest mandat, scrie euractiv.ro.

Astfel, Iulian Winkler (UDMR, afiliat PPE) a fost ales vicepreşedinte al Comisiei de Comerţ Internaţional (INTA). Siegfried Mureşan (PMP, afiliat PPE) a fost ales vicepreşedinte al Comisiei de Buget (BUDG). Un alt europarlamentar PMP, Cristian Preda, este noul vicepreşedinte al Subcomisiei pentru drepturile omului (DROI).

Din partea social-democraţilor, Ioan Mircea Pascu a fost ales vicepreşedinte al Comisiei Afaceri Externe, Dan Nica, vicepreşedinte al Comisiei pentru Control Bugetar, Daciana Sârbu va fi vicepreşedinte în Comisia pentru Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, iar Vasilica Dancilă va fi vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Nu în ultimul rând, eurodeputatul independent Mircea Diaconu, afiliat ALDE, a fost ales vicepreşedinte al Comiei pentru cultură şi educaţie.

Aceştia au fost ales în funcţiile de mai sus în urma reuniunilor de luni, 7 iulie.