Pe site-ul Ministerului Public, procurorii de la Parchetul General care investighează dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 au făcut publice fotografii şi numele a circa o sută de persone pe care le caută pentru a depune mărturie în acest caz, ce a schimbat faţa Românei,în primul an de democraţie de după Comunism. Este vorba despre oameni reţinuţi abuziv şi înregistraţi la unitatea militară din Măgurele.
Procurori ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus prin ordonanță, în temeiul art.196 alin. 2 din Codul de procedură penală, autorizarea publicării pe site-ul instituției a fotografiilor existente la dosarul cauzei, în scopul identificării tuturor persoanelor vătămate, transmite Parchetul General, în continuarea cercetărilor în cauza cunoscută generic sub denumirea ”Dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990".
Oficialii Parchetului General arată că, până în acest moment, în urma verificării datelor menționate în evidențele constituite la nivelul unităților unde aceste persoane au fost reținute, cât și a fotografiilor realizate la momentul reținerii, nu în toate cazurile identificarea a fost posibilă, întrucât unele din aceste persoane au declarat date de stare civilă care nu le aparțineau sau care nu au corespondent în baza de date Centrală de Evidență a Persoanelor.
Astfel, pentru un număr de circa 100 de persoane din Piața Universității, reținute în dimineața zilei de 13 iunie 1990, nu există date suficiente care să poată conduce la identificarea lor întrucât au fost indicate în albumele foto realizate în incinta U.M. Măgurele numai cu nume și prenume, fără alte date suplimentare.
Parchetul General a mai precizat: “Cu toate că au fost efectuate de către procurorii militari o serie de verificări, acestea nu au condus la identificarea tuturor persoanelor vătămate în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990 petrecute în municipiul București, acesta fiind, dealtfel, unul dintre obiectivele stabilite în sarcina procurorilor prin hotărârea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost confirmată măsura infirmării dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.”.
În acest context, în vederea soluționării cu celeritate a cauzei, Parchetul General publică fotografiile următoarelor persoane.
Datele care pot conduce la identificarea persoanelor vătămate din cauza anterior menționată urmează a fi furnizate într-un interval de 30 de zile de la data postării pe site-ul instituției a fotografiilor publicate, după care acestea vor fi retrase.
Persoanele interesate au la dispoziție următoarele date de contact:
Nr. telefon fix: 021 319 38 33 (interior 1244)
Nr. fax: 021 319 38 89
Adresă e-mail: sectia_militara@mpublic.ro