Lipsa locurilor de parcare îi face INVENTIVI pe şoferi. Maşină parcată peste un copac, în Craiova

Şoferul unui autovehicul de teren Mitsubishi a trecut peste un copăcel pentru a-şi face loc într-o parcare de pe o stradă din Craiova. Copacul nu s-a rupt după ce şoferul a trecut cu maşina peste el, însă a rămas îndoit sub maşină.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj au precizat că felul în care a parcat acest şofer, trecând peste un copac pentru a intra în parcare, încalcă prevederile Codului Rutier, putând fi considerată staţionare neregulamentară. Poliţiştii doljeni au mai precizat însă că şoferul autovehiculului Mitsubishi nu poate fi sancţionat în baza fotografiei făcute de cititorul GdS. „Potrivit OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, există numai două moduri în care pot fi constatate contravenţiile: fie direct, de un echipaj de poliţişti, fie cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate şi omologate. În acest caz, este vorba de o contravenţie care ar fi putut fi constatată în mod direct de un poliţist“, a precizat, pentru gds.ro, inspector principal Alin Apostul, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.