Linkin Park vine în România

Trupa cântă pentru prima oară în România pe 6 iunie la Romexpo Bucureşti. Concertul este organizat de Events.

Mike Shinoda, Chester Bennington, Brad Delson, Phoenix, Joe Hahn, Rob Bourdon nu sunt doar o trupă de rock, ci un hibrid rock, hip-hop, electronic, rock alternativ. Cei şase membri ai trupei sunt originari din sudul Californiei, iar ideea trupei a apărut în micul dormitor al vocalistului Mike Shinoda, unde acesta împreună cu Delson au înregistrat primul material, în 1996. Cei doi fuseseră colegi de şcoală. De-atunci, Linkin Park au vândut peste peste 45 de milioane de albume în întreaga lume şi au câştigat două premii Grammy din șase nominalizări, plus numeroase alte premii ale industriei muzicale. "Cea mai mare greşeală pe care o fac unii este aceea de a spune că suntem doar o trupă de rock", spune chitaristul Brad Delson. "Noi considerăm muzica noastră un hibrid a ceea ce am ascultat noi şase de-a lungul timpului. Titlul albumului nostru de debut, Hybrid Theory este de fapt numele pe care voiam să-l purtăm ca trupa şi este rezultatul a şase moduri de a înţelege muzica şi a şase personalităţi artistice distincte."