Mai mulți senatori social-democrați au depus un proiect de lege care prevede creșterea vitezei limia în localități la 70 km/h pentru motociclete și mașini și la 60 km/h pentru celelalte categorii de autovehicule, scrie Hotnews. Inițiativa legislativă are ca scop "fluidizarea traficului" și reducerea oboselii șoferilor.
Proiectul prevede modificarea și completarea Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, astfel: "Limita maximă de viteză în localități este de 70 km/h pentru autovehiculele din categoriile A și B și 60 km/h pentru celelalte categorii de autovehicule, așa cum sunt ele descrise în Anexa I la OUG nr. 195/2002. Indicatoarele rutiere provizorii de avertizare și restricționare a vitezei în trafic, aflate pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări, vor fi însoțite de plăcute adiționale lizibile inscripționate cu perioada de desfășurare a lucrările precum și intervalul orar în care se execută aceste lucrări. La expirarea perioadei de execuție înscrisă pe plăcuțele adiționale, indicatoarele își pierd valabilitatea", se arată în Ordonanță. În expunerea de motive, inițiatorii mentionează că se impunee creșterea vitezei de circulație în interiorul localitătilor pentru a "permite fluidizarea traficului pe drumurile aglomerate din România și reducerea timpilor de condus pentru șoferi, reducându-se oboseală acestora". Inițiatorii sunt patru senatori PSD, între care și liderul acestora, Mihai Fifor. Proiectul a fost înregistrat la Senat marți și se află în dezbatere publică.