LIMBAJ DE GOLĂNAŞ. Aprinderea unui trabuc, semn cu pălăria în autobuz, "garanţii" propuse de Vîntu lui Obreja

Vîntu i-ar fi cerut lui Obreja "garanţii" că dosarul său va fi soluţionat favorabil, propunând ca persoana care ar fi intervenit în favoarea sa să facă anumite gesturi, cum ar fi aprinderea unui trabuc, un semn cu pălăria în autobuz sau trei lovituri consecutive în sacul de box într-o sală.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa.

Procurorii Secţiei de combatere a corupţiei l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, dosarul urmând să fie judecat de Tribunalul Bucureşti, arată marţi Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat de presă. Rudel Obreja declara în 13 februarie că denunţătorul din această cauză este Sorin Ovidiu Vîntu, iar dosarul ar fi urmarea unei "înscenări" a acestui

  • Rudel Obreja, judecat la domiciliu

În 24 ianuarie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea FNI. Acuzaţiile DNA

Procurorii DNA arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în vara anului 2013, Rudel Obreja ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), pe care ar fi rugat-o să îi intermedieze o întâlnire cu denunţătorul, susţinând că avea intenţia să îi propună o "afacere". Denunţătorul ar fi transmis că îl aşteaptă pe Obreja la locuinţa sa.

"În consecinţă, în cursul lunii septembrie 2013, Obreja Rudel l-ar fi întrebat pe denunţător dacă era interesat de o anumită dată calendaristică. Denunţătorul ar fi făcut legătura dintre acea dată calendaristică şi un proces penal în care primise o condamnare cu pedeapsa închisorii, fiind inculpat pentru o infracţiune de favorizarea infractorului, dosar în care recursul urma să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în jurul acelei date. Denunţătorul ar fi afirmat că era interesat de ceea ce putea să îi comunice inculpatul. În finalul întrevederii, cei doi ar fi stabilit o nouă întâlnire, în data de 15 octombrie 2013", au precizat procurorii. Ce a declarat denunţătorul Denunţătorul ar fi declarat că, iniţial, ar fi interpretat propunerea lui Obreja ca fiind o ofertă de informaţii pe care ar fi putut să le folosească, ca probe, în apărarea sa, în procesul de la ICCJ.

În 15 octombrie 2013, înainte de întâlnirea cu Obreja, denunţătorul l-ar fi chemat la locuinţa sa pe avocat său, pentru a putea să aprecieze dacă informaţiile pe care urma să le primească puteau să îl ajute în strategia de apărare concepută în dosarul respectiv.

"Discuţia pe care ar fi avut-o cu inculpatul Obreja Rudel ar fi relevat însă o altă conotaţie a acestei «propuneri de afaceri», solicitarea inculpatului vizând obţinerea sumei de 1.000.000 euro în schimbul influenţei pe care a susţinut că ar fi putut să o exercite asupra judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru obţinerea unei soluţii de achitare a denunţătorului", au arătat procurorii în rechizitoriu. Banii de şpagă Potrivit anchetatorilor, Rudel Obreja ar fi impus să primească suma de un milion de euro în două tranşe, respectiv 200.000 de euro înainte de pronunţarea hotărârii şi 800.000 de euro după obţinerea soluţiei de achitare.

  • "În ziua de 15.10.2013 nu s-au discutat detalii legate de momentul sau modalitatea în care banii urmau să intre în posesia lui Obreja Rudel şi acesta nu a precizat dacă intenţiona să împartă banii şi cu alte persoane. De asemenea, inculpatul nu a oferit niciun indiciu cu privire la identitatea persoanei prin intermediul căreia ar fi intervenit pe lângă judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", potrivit DNA.

Întâlnirile Rudel Obreja ar fi propus ca următoarea întâlnire să aibă loc în perioada 15-20 decembrie 2013, când ar fi urmat să ofere alte detalii legate de intervenţia sa pe lângă judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

  • "Ca o dovadă a realităţii susţinerilor inculpatului, denunţătorul ar fi solicitat să i se comunice numele judecătorilor din completul care fusese învestit cu judecarea dosarului său. A considerat în acel moment că era o dovadă suficientă întrucât informaţia respectivă nu era publică şi el personal nu avea cunoştinţă de componenţa completului de judecată. Obreja Rudel ar fi fost de acord să facă dovada posibilităţii sale de a realiza intervenţia pe lângă judecători, susţinând că va furniza informaţia solicitată", au mai arătat procurorii.

Imediat după întâlnirea pe care a avut-o cu Obreja în 15 octombrie 2013, denunţătorul l-ar fi informat pe avocatul său, care nu a asistat la discuţie, că vrea "să aducă la cunoştinţa autorităţilor judiciare propunerile primite în ziua respectivă", susţin procurorii.

În 12 noiembrie 2013, Rudel Obreja ar fi reiterat discuţia referitoare la subiectul pe care îl abordase în întâlnirile anterioare. În acest context, Obreja ar fi susţinut că persoana cu care se afla în contact şi care exercita intervenţia pe lângă judecători ar fi fost îngrijorată de faptul că denunţătorul era implicat într-un scandal mediatic recent, situaţie care nu era convenabilă "aranjamentelor" privind dosarul penal, deoarece autorităţile statului sau presa ar fi putut să îl monitorizeze pe denunţător în perioada respectivă.

  • "În pofida îngrijorării exprimate, inculpatul a afirmat că atât el, cât şi persoanele implicate în soluţionarea favorabilă a dosarului puteau realiza în continuare intervenţia promisă. Obreja Rudel a susţinut că putea afla numele judecătorilor din complet cu o săptămână înainte de primul termen de judecată, însă denunţătorul nu a fost de acord cu această «garanţie», deoarece într-un asemenea termen informaţia era mult prea uşor de aflat de către orice persoană", se mai arată în documentul citat.

Întrebat de Obreja ce "garanţii" ar putea să îi dea, denunţătorul i-ar fi sugerat ca persoana implicată în realizarea interveniei să facă în public anumite gesturi prestabilite, cum ar fi "aprinderea unui trabuc, un semn cu pălăria în autobuz sau trei lovituri consecutive în sacul de box într-o sală de sport".

"Obreja Rudel a evitat să dea un răspuns, susţinând că s-ar putea ca persoana respectivă să refuze să se expună într-o asemenea modalitate, dar i-a promis că va transmite mai departe solicitarea sa", au precizat procurorii.

La aceeaşi întâlnire, Obreja a reiterat pretenţia de a primi un milion de euro, în două tranşe, respectiv 200.000 de euro fără nicio garanţie şi 800.000 de euro într-o modalitate care să presupună oferirea unei garanţii pentru ambele părţi implicate.

  • "Modalitatea prin care Obreja Rudel dorea să confere această garanţie era aceea că suma de 800.000 euro trebuia să fie ţinută o perioadă de câteva zile de către unul sau doi oameni de încredere ai lui sau, chiar de el însuşi, în prezenţa unor oameni de încredere ai denunţătorului, astfel încât, dacă se pronunţa hotărârea favorabilă, banii rămâneau la inculpat iar, în caz contrar, suma de bani îi era returnată în întregime denunţătorului", au mai scris procurorii în rechizitoriu.

Referindu-se la această modalitate de oferire a garanţiei, Obreja ar fi folosit expresia "să asigurăm banii" ori "să securizăm banii".

  • "În principiu, denunţătorul a fost de acord să remită întreaga sumă de bani pretinsă, cu condiţia de a primi dovada implicării unei persoane în măsură să decidă hotărârea judecătorească favorabilă. Denunţătorul a propus şi o altă modalitate de a «asigura banii», prin depunerea lor într-un cont bancar în care să se poată opera numai cu două semnături simultane, urmând ca fiecare dintre cei doi interlocutori să îşi desemneze semnatarul. Această propunere a fost refuzată de inculpatul Obreja Rudel. În finalul discuţiei, au stabilit o nouă întâlnire", potrivit DNA.