Limba de lemn a Uniunii Europene. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Limba de lemn a Uniunii Europene. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Este o zi cuminte, cum nu ai mai avut de mult. Poţi fi şi bun şi înţelept, iar norocul e cum ţi-l faci. Simţi bucuria de a trăi şi începi să speri că şi pentru tine viaţa poate fi plăcută!

27 mai

 Limba de lemn a Uniunii Europene. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Pe 27 mai s-au născut Isadora Duncan, Henry Kissinger, Cristopher Lee, Louis Ferdinand Celine, Emil Isac, Alexandru Voevidca, Constantin Ionescu-Vovu, Medeea Marinescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nimic în ”Kalendar”. Sfinții Eladie, Terapont și Ioan Rusul. Dezlegare la pește. Însă, în calendarul creştin-ortodox fix, este pomenit, printre alţi sfinţişori, soldatul Iuliu sau Iulius, veteranul. Lasat la vatră în Durostor, în Moesia Inferioară, cam pe la noi, pe aici, prin Dobrogea de astăzi. De altfel, în calendarul creştin ortodox ieftin pe care îl am, numele lui este cu litere bold, ceea ce se înseamnă că este considerat de BOR un Sfânt român, sau protoromân.

Scurtat de cap, pe la început de secol IV, pentru că nu a vrut să respecte legea de pe atunci, să proslăvească pe împărat, mărturisind că este creştin şi că nu poate venera doi zei! Mai tot calendarul creştin fix este plin de astfel de martiri, spre buna aducere aminte şi exemplu. Se pune întrebarea, sanctificarea celor care nu au respectat legea, la un moment dat, este un bun exemplu? Sigur că da, din punct de vedere creștin, deaorece chiar Întemeietorul religiei, Învățătorul, Iisus, Mesia, a fost condamnat la moarte pentru nerespectarea legii! Deci, dacă nu respecți legea, ești un bun creștin, conform logicii elementare aristotelice!

Este un sofism, tare mă tem că nu puteți să spuneți milițianului care v-a prins în plină dictatură că ați călcat dogma distopiei sanitare, pentru că îl urmați pe Iisus, pentru că sunteți un bun creștin!

Răspund celor care m-au întrebat de ce am avut porecla de Nastratin Hogea. Iată, de ce: https://evz.ro/nastratin-hogea-pilde-pentru-vremea-pandemiei-horoscopul-lui-dom-profesor.html.

Demult nu v-am mai făcut părtași la curierul de Bruxelles. Vine săptămânal, nici o grijă, dar este din ce în ce mai voluminos și FYEO. Dar, iată:

Comisia Europeană a lansat o consultare publică referitoare la  formularea unui ansamblu de principii pentru a promova și a apăra valorile Uniunii Europene în spațiul digital. Deschisă până la 2 septembrie, consultarea intenționează să deschidă o largă dezbatere în societate și să culeagă punctele de vedere ale cetățenilor, ONG-urilor și societății civile, ale companiilor, administrațiilor publice și ale tuturor părților interesate.

Margrethe Vestager, comisarul european pentru spațiul digital a declarat că : Un mediu digital corect și securizat trebuie să ofere oportunități pentru toți cetățenii, iar aceștia trebuie să spună ce doresc.

La rândul său, Thierry Breton, comisarul pentru piața internă a declarat că: Pe parcursul Deceniului digital, fiecare cetățean trebuie să poată beneficia de soluții digitale pentru a se conecta, explora, a munci și a-și realiza ambițiile atât online, cât și offline.

Pe 9 martie, Comisia și-a expus viziunea asupra transformării digitale a Europei până în 2030, în comunicarea intitulată Busola digitală, în care sunt descrise domeniile de interes: accesul la internet, un mediu online securizat și fiabil, servicii de sănătate digitalizate, servicii publice online.

Cetățenii europeni sunt invitați să propună formulări alternative sau să elaboreze alte principii care vor completa drepturile existente deja, cum sunt datele personale, viața privată, libertatea de exprimare, libertatea de a crea și a conduce o companie online sau protejarea creațiilor intelectuale.

Contribuțiile cetățenilor  la propunerile Comisiei Europene se vor adăuga la textul care va fi finalizat până la sfârșitul lui 2021.

Comisia Europeană a prezentat guvernelor naționale măsurile cuprinse în Directiva serviciilor digitale-DSA pentru a lupta contra dezinformării online . Documentul conține măsurile necesare contra conținuturilor prejudiciabile, în special în Germania, Austria și Finlanda.

Facebook  este menționat în mai multe rânduri pentru că difuzează conținuturi false și răuvoitoare, alături de TikTok.

În prezentarea sa, Comisia Europeană afirmă că Directiva Serviciilor Digitale abordează dezinformarea prin câteva mijloace esențiale. Mai întâi prin co-reglementare , implicând vigilența platformelor. În al doilea rând, prin atacarea conținuturilor ilegale și a riscurilor sistemice, la care sunt expuse platformele online foarte mari care ating circa 10% din consumatorii europeni, adică circa 45 milioane de persoane.

Articolul 35 din DSA impune tuturor platformelor online să folosească coduri de conduită care cuprind și modul în care platformele abordează pericolele. În același timp, marile platforme trebuie să definească modul în care vor gestiona riscurile sistemice în protocoalele lor de criză.

Al treilea element invocat este responsabilitatea utilizatorilor, mai ales față de publicitate, identificată drept posibil amplificator pentru difuzarea dezinformării. Utilizatorii trebuie să poată vedea în timp real când este sponsorizat conținutul respectiv, cine este difuzorul și de ce a fost țintă pentru respectiva reclamă.

Comisia Europeană intenționează să impună audituri anuale și controale la nivelul coordonatorilor serviciilor digitale ce vor fi efectuate de către un coordonator de servicii digitale, o autoritate independentă care va fi numită de către statele membre ale UE.

Comisia intenționează să instituie un Consiliu european al serviciilor digitale, format din coordonatorii de servicii, entitate ce va trebui să garanteze aplicarea coerentă la nivelul UE a legislației dedicate.

 

Într-o perfectă limbă de lemn, care i-ar face invidioși pe foștii redactori de la ”Scânteia”, UE spune că o să pună pumnul în gura celor care o să dezvăluie adevăruri incomode sau o să critice pe Cel de al Patrulea Reich. Cu complicitatea platformelor. Nimic nou, toate dictaturile fac la fel, nici nu mă mai mir, nici nu mai mă scandalizez. Libertatea de exprimare a fost compromisă prin promovarea masivă a ”fake news” și a jurnaliștilor infractori. Cum zicea Pamfil Șeicaru, sau i se zicea : ”Șantajul și etajul”. La care, în prezent, se adaugă multe alte infracțiuni de presă. Din când în când se mai împușcă câte un jurnalist, șantajatul nu a mai putut să rabde. Cum s-a întâmplat la începutul secolului XX cu redactorul-șef de la ”Le Figaro” împușcat mortal de o frumoasă și distinsă doamnă din înalta societate. Găsită nevinovată și achitată, la tribunal. Am povestit această istorie, la momentul potrivit. Ne mai mirăm de ce în fiecare an, în lume, cam patru duzini de jurnaliști, într-un an au fost aproape o sută, își găsesc morți violente și nu tocmai clare ? Bună întrebare !

 

Am mai spus şi altă dată, dar îmi face plăcere să repet, răspunzând multelor dumneavoastră întrebări. „În definitiv, mâine este o altă zi!” spune Scarlett O’Hara în interpretare divei Vivien Leigh, în finalul, poate celui mai bun film, „Gone With the Wind”.

Cred că titlul celebrul roman a fost tradus neinspirat în limba română: „Pe aripile vântului”. Romanul a fost printre primele cărţi pe care le-am citit şi apoi răscitit aproape anual. Mai corect ar fi fost titul „În bătaia vântului” sau „Ca o frunză în furtună”.   „Pe aripile vântului” este prea pompos şi pretenţios, sună ca o lozincă comunistă.  Iar tot romanul considerat a fi de dragoste, este într-adevăr dragoste, dar pentru proprietate, pentru moşia Tara. Un roman despre oameni care, faţă de vitregiile soartei, vântul care bate, furtuna timpului, se lasă purtaţi de vânt, dar revin mereu la dragostea lor de bază, la proprietate. Cu speranța zilei de mâine.

 

„În definitiv, mâine este o altă zi!” 

 

 

 

HOROSCOP      27   mai   2021

 

BERBEC  Ziua de azi îţi aduce unele răspunsuri şi o promisiune de mai bine. Nu-ţi face griji, nu mai fii tensionat! Ziua este favorabilă unor proiecte sau trăiri noi. Arăţi bine – o duci bine! Nu prea te simţi în apele tale, însă, la serviciu sau la şcoală, sau unde îţi petreci dimineţile şi uneori, toată ziua. Ai nevoie de un impuls, de o motivaţie suplimentară. Dar astăzi eşti receptiv la propunerile şi sfaturile celor din jur. Ascultă şi vei găsi soluţia ca să îţi faci viaţa profesională mai uşoară. Nu uita că dacă prevalezi faţă de alţii, dacă îi controlezi - acest lucru nu îţi aduce nici siguranţă, succes, sau satisfacţie.

TAUR  Atenţie la oportunităţi şi fii mai pe fază, relitatea e dură, uneori... Totuşi, o zi plăcută, cu multă lume în jur, te relaxezi şi faci planuri. Cu voinţă, o să reuşeşti în planurile tale! O zi foarte potrivita ca să iei iniţiative curajoase, atât in domeniul tău de activitate, cat mai ales in relatiile tale sentimentale. Confuzia si dezordinea sentimentala proprie zodiei pot deveni calitati poetice, adică acceptate de anturaj daca dai dovada de abilitate si nu vorbesti prea mult! Pe plan emoţional, nu te repezi, din nou, să faci promisiuni şi să cataloghezi oamenii şi faptele. Este o activitate păguboasă pentru tine din care te alegi cu inamici şi certuri. Intelegerile trecute trebuie mereu reinnoite, atat in afaceri cat si in dragoste, altfel partenerii işi cam "uita obligatiile"! Fă ceva bun pentru cineva din anturaj, din familie, fără să ştie. Fă-i o surpriză plăcută!

GEMENI   Te zbaţi să înţelegi ce se întâmplă în jurul tau şi ai frustrări, ba chiar migrene. Astăzi eşti cam dezamăgit de ceea ce ţi se întamplă. Nu reacţiona, taci din gură, aşteaptă momentul! Responsbilitatea îţi pare foarte grea, vei constata în cursul dimineţii. Simţi o oarecare presiune a evenimentelor care te obligă să-ţi organizezi efortul în viaţa profesională. Poate se apropie un examen, poate un obstacol de trecut. Trebuie să faci aranjamentele necesare, să iei deciziile care se impun, chiar să faci mici cumpărături pentru efortul de ordonare a activităţii. Intuiţia te îndreaptă în direcţia bună. Urmeaz-o! Pe plan sentimental simţi o dorinţă impetuoasă să revii în trecut, la persoane şi sentimente din trecut.  Parcă ai uitat ceva, parcă nu eşti aşa de sigur de tine dacă nu-ţi aminteşti ce ai uitat şi nu rezolvi problema aceea, încă necunoscută.

RAC Stăpâneşte-ţi impulsul către confesiuni, nu toată lumea împărtăşeşte opiniile şi visele tale. Dar eşti ceva mai mai senin şi accepţi că trebuie să faci şi unele compromisuri sentimentale. Primele ore ale zilei nu îți sunt colosal de prielnice, dar cu moderaţie, mai ales la relaţiile cu anturajul şi la cumpărături, poți evita neplăcerile. Trebuie neaparat sa analizezi evenimentele din ultimul timp, sa tragi concluziile care se impun si sa iei imediat masurile necesare. De asemenea, trebuie sa continui cu aceleasi metode verificate de pana acum, schimbarile repetate nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele! Se face simţit un dezechilibru între activitate şi odihnă. Trebuie să încerci să te relaxezi mai mult şi să te culci mai devreme. Pe plan sentimental, fie că eşti celibatar sau nu, seducţia şi buna dispoziţie sunt coordonatele zilei.

LEU  Trebuie să faci faţă unui val emoţional provocat de cei din jur. Au ceva de jelit, au păţit ceva, numai Dumnezeu ştie! Nu încerca sa impui anturajului si lumii intregi propriul sistem de referinta, ci mai bine respecta regulile jocului ca sa obtii ce vrei. Stelele iti recomanda sa nu intri astazi in competitie cu persoane nascute in zodia Berbecului sau a Săgetătorului, in general cu alte semne de foc. Nu-ti schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes. Stelele spun sa te plimbi prin Mall, sau macar printr-un supermarket local in cautarea unui obiect dragut, util şi poate chiar si ieftin. Astazi poti sa ceri un favor sau o inlesnire de la anturaj, adica de la prieteni sau de la familie, acestea fiind domeniile favorizate!

FECIOARĂ   Azi nu e bine să faci declaraţii complicate,  dar nici să să spui numai “da” sau “nu”, găseşte calea de mijloc! Conjunctura te împinge către viaţă bună şi răsfăţ, fie că meriţi, sau, nu! Nu te baga in chestiuni care nu te privesc, mai ales daca este viata intima a unui coleg, limiteaza-te la trancaneala mondena obisnuita. Nu uita vorba : „câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia”. Astazi evita schimbarile bruste de program. O realizare care te bucură în mod deosebit, mai ales că este rezultatul unor eforturi trecute. Numeroase planete, adică vreo patru, îţi sunt favorabile aşa că poţi să-ţi realizezi unele dorinţe. Dupa efortul monoton de la serviciu sau unde activezi, Luna bine aspectată iti recomanda un joc pe tabletă, un biliard, sau o paradă de moda online.

BALANŢĂ Dimineaţa este favorabilă, îţi pot veni unele idei interesante. Poţi să-ţi oferi câteva momente de lux boieresc şi calitate, respectul, răsplata trebuie să vină în primul rând de la tine! La serviciu, sau unde îţi desfăşori activitate trebuie să începi o acţiune prin care să demonstrezi că eşti de neînlocuit sau că eşti de bună credinţă.  Evita încăpăţânarea, nerăbdarea şi graba, mai ales spre seară. Nu accepta cu nici un pret sfaturi garantate si substante ciudate pentru cura ta de slabire, mult sport, multa mişcare sunt infinit mai bune. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, duşmanii au şi ei problemele lor aşa încât te mai slăbesc un pic. Stelele sunt cam glumeţe si iti pregatesc o intreaga telenovelă cu intrigi, marturisiri si declaratii infocate.  Daca iti place genul... Nu uita că in dragoste, ca si in politica, este relativ uşor sa castigi increderea, dar este extrem de greu sa-ti respecti promisiunile facute!

SCORPION   Eşti tare şi convingător, dar nu te implica în conflicte cu alte semne de apă. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. O zi plină de evenimente şi trăiri emoţionale! Astăzi treci printr-o perioadă sensibilă, vulnerabilă, când ochii se umezesc uşor la vederea unui pui de pisică rătăcit. Nu te forţa inutil să porţi o mască de duritate, o mască de fier, cum îi stă bine unui Scorpion veninos. Limitează-te la masca chirurgicală! Ai un suflet sensibil şi senzual care îşi cere drepturile. De fapt nu ai un suflet, eşti un suflet care are un corp! Eşti mai rezonabil, mai raţional şi mai tolerant decât de obicei, aşa că poţi face ceva şi pentru tine. Renunţă la un obicei prost, sau măcar începe să renunţi. Răreşte ţigaretele, de exemplu!

SĂGETĂTOR    Este o zi cuminte, cum nu ai mai avut de mult. Poţi fi şi bun şi înţelept, iar norocul e cum ţi-l faci. Simţi bucuria de a trăi şi începi să speri că şi pentru tine viaţa poate fi plăcută! Sunt mai multe aspecte mediocre generale, dar cred ca se referă la evenimente sociale şi la relaţiile dintre oameni care sunt prost aspectate. Evită să te enervezi degeaba din cauza unor nimicuri sau a unor defecte de comunicare.  Fii deosebit de clar în discuţii sau în negocieri.  Ziua de astăzi, perioada dimineţii, este un bun prilej să recapeţi iniţiativa.  Este, de asemenea o perioadă propice pentru relansarea unor proiecte mai vechi, dar nu pentru închiderea, finalizarea lor.

 CAPRICORN  Viaţa ta sentimentală îşi cere drepturile. Acordă atenţie planului legăturilor umane. O perioadă favorabilă pentru interesele şi reuniunile de familie, sau o seară plăcută cu prietenii. Lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung. Pe de alta parte nu exagera cu analiza si sinteza. Cel mai adese lucrurile sunt dezarmant de simple. Trebuie să recuperezi timpul pierdut; de asemenea este bine să reconfirmi înţelegerile şi promisiunile făcute, cele care îţi convin, binânţeles – în sensul verificării dacă partenerii sunt capabili să se ţină de cuvânt, iar pe de altă parte poţi adăuga nuanţe favorabile ţie.  Timpul se recuperează în dauna altui timp. Nu te împărţi în prea multe activităţi, nu te enerva pentru amănunte mărunte – lumea este plină de indivizi rudimentari  sau cu probleme grave de comportament  şi nu se cade să te cobori la nivelul lor.

VĂRSĂTOR  Problemele, lipsa de comunicare, frustrările încep să te îngrijoreze astăzi. Nu exagera neplăcerile, continuă cu optimism, adu-ţi aminte şi de lucrurile bune. Apoi, mâine este o altă zi! Dar trebuie sa te gandesti la deciziile pe care trebuie să le iei şi la modul în care acestea trebuie să prinda viaţa. Domeniile de aplicare sunt în primul rand meseria, profesia şi relatiile de afaceri, dar si prietenii si dusmanii stiuti si nestiuti. Schimbarea este necesară si face parte din masurile sigure şi verificate de supravieţuire. Atentie la ce si când maninci. Ai o atitudine dispretuitoare fata de stomac si el se razbuna cum poate. Cruta-te mai mult, cu eleganta si diplomatie!  Pe de altă parte, viata ta sentimentala nu este suficient de intensa pe cat ai dori. In orice caz, trebuie sa dai dovada de discretie, diplomatie si eleganta. Iluziile pe care ti le-ai facut in ceea ce privea pregatirea, bunul simţ si eleganţa unor persoane din anturajul tau se spulbera azi ca fumul de ţigaretă!

PEŞTI  Eşti distrat şi pari a fi foarte departe de problemele cotidiene. Ceea ce poate fi o reţetă psihologică de succes pentru lumea de azi. Dacă nu te implici, nu suferi, cel puţin aşa crezi! Dupa această perioada vei obţine recunoaşterea unor eforturi trecute.  Este timpul unor mai mari sau mai mici decizii. Pe care este bine să nu le amani. Mai bine acţionează! După o perioda pe care ai caracteriza-o drept mediocra ai, în sfârşit, o zi care începe o perioadă nouă. Paşi mici, dar fermi pe drumul care ţi l-ai ales. Realizări mici, însă pline de bucurii. Te vei simţi foarte bine citind o carte sau vizionand un film bun, online, pe seară, poate. Este o perioadă foarte prielnică studiului şi creaţiei, dar şi distracţiei şi relaxarii.  Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei fi dezamăgit de cei cărora le vei solicita ajutorul şi apoi ţi se pare că ai uitat ceva. Nimic nu este nou sub soare, lucrurile se uită pentru că nu este nimeni sa-ţi amintească de ele.