FC Viitorul și „U” Craiova au remizat, duminică seara, la Ovidiu, scor 0-0, într-o confruntare din etapa a 22-a a campionatului intern. Oaspeții au trăit din nou coșmarul loviturilor de pedeapsă, pentru că, în minutul 30, bosniacul Elvir Koljici a executat un penalty și a ratat.
„Nu cred că este o problemă de antrenament”
În acest sezon, oltenii s-au mai aflat de patru ori în situația de-a nu putea fructifica avantajul unui 11 metri: îrn meciul cu Gaz Metan Mediaș (2- 3, Alexandru Mitriță), cu CFR Cluj (0-0, Alexandru Mitriță), cu FCSB (2-1, Elvir Koljici), cu Sepsi (1-1, Matteo Fedele). „Este un număr straniu. Este o problemă, nu cred că este problemă de antrenament. E puțin ciudat când o echipă ratează cinci penalty-uri, sunt puncte multe”, a declarat italianul Devis Mangia, antrenorul Craiovei, după disputa de la Ovidiu.