Liga I. Continuă coșmarul pentru Dinamo. „Câinii”, învinși și de CFR Cluj

Liga I. Continuă coșmarul pentru Dinamo. „Câinii”, învinși și de CFR Cluj

Dinamo a fost învinsă de CFR Cluj, scor 0-1, într-o confruntare din etapa a 3-a a campionatului intern și a ajuns la trei eșecuri consecutive

Dinamo a fost pierdut, sâmbătă, în deplasare, la CFR Cluj, scor 0-1, într-o partidă din runda a 3-a a Ligii I. Diferența a fost făcută în finalul confruntării de Billel Omrani, cel care a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 82.

Pentru echipa din Ștefan cel Mare este cel de-al 3-lea eșec în tot atâtea partide disputate în campionat. În prima etapă, „câinii roșii” au fost umiliți de Viitorul, scor 0-5, iar în runda precedentă au cedat pe teren propriu, scor 0-2, cu CS „U” Craiova.

La meciul cu CFR Cluj, Dinamo a fost condusă de pe margine de Sebastian Moga, secundul lui Eugen Neagoe, antrenor care a suferit un infarct, săptămâna trecută, în timpul disputei cu oltenii.

Ne puteți urmări și pe Google News