CFR Cluj și Astra Giurgiu au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în Gruia, în cadrul etapei a 11-a a campionatului intern.
CFR Cluj și Astra Giurgiu s-au mulțumit cu câte un punct, la finalul confruntării de sâmbătă, din runda a 11-a a Ligii I. Gazdele au condus la pauză cu 1-0, după ce Jakolis a deschis scorul în minutul 6, apoi, în partea a doua, oaspeții au egalat prin Alibec (51). Astfel, după acest rezultat, Astra Giurgiu revine pe prima poziție a ierarhiei, cu 21 de puncte, cu unul mai mult decât FC Viitorul, care a remizat în deplasare, cu CSMS Iași, scor 0-0.
În ciuda situației din clasament, la Astra Giurgiu sunt mari probleme financiare, iar mulți dintre fotbaliști vor să plece. „E o situație urâtă, noi suntem pe primul loc și avem de luat mulți bani. Nu mi se pare normal lucrul ăsta. Săptămâna asta s-au întâmplat multe lucruri, dar trebuie să rămână între noi. Jucătorii își pot depune memorii. Sunt multe discuții de vreo 10 zile ce să facem, dacă să continuăm. Nu suntem toți în aceeași situație, dacă era la fel, probabil făceam grevă. Unii au 3 luni de luat banii, alții două, alții bonusuri. Dar dacă ai curaj, faci memoriu și îți asumi. Nu contează faptul că nu mai joci. Dacă Niculae era liber poate se rezolva mai ușor. Și conducerea trebuia să fie mai corectă cu noi, să ne spună", a declarat Florin Lovin, mijlocașul Astrei, la Digi Sport.