Liga Campionilor: Spartak Moscova

GRUPA F. Vicecampioana Rusiei, Spartak Moscova, revine cu gânduri mari în grupele Ligii Campionilor, după două sezoane de absenţă.

Oamenii lui Valery Karpin - fosta glorie a echipelor Celta Vigo sau Real Sociedad -, finanţaţi de puternicul grup petrolier Lukoil, au încheiat pe locul doi în prima ligă rusă sezonul trecut, poziţie pe care formaţia de pe stadionul Luzhniki a ocupat-o de patru ori în ultimii cinci ani.

Forţa ruşilor stă în colaborarea celor patru brazilieni din linia ofensivă - Ibson, Alex, Ari şi Welliton -, ruşii adoptând sistemul folosit de Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk.  Welliton a marcat 21 de goluri sezonul trecut pentru Spartak, echipă calificată direct în grupele Ligii Campionilor. Aici, ruşii vor da piept cu englezii de la Chelsea Londra, francezii de la Olympique Marseille şi slovacii de la MSK Zilina - toate cele trei formaţii fiind campioanele naţioanale în exerciţiu.

În acest sezon, Spartak nu merge prea bine, oamenii lui Karpin fiind în afara locurilor care asigură calificarea în cupele europene - poziţia a şasea în clasament -, după 20 de runde disputate în Rusia.

SPARTAK MOSCOVA

Poreclă: "Carnea" Fondat: 18 aprilie 1922 Stadion: Luzhniki (78.360 de locuri) Antrenor: Valery Karpin (din 2009 la Spartak) Vedete: Martin Stranzl, Alex, Ibson, Welliton, Nikola Drincic, Ivan Saenko, Nikita Bazhenov Palmares: 9 titluri în Rusia, 3 Cupe ale Rusiei, 12 titluri şi 10 Cupe în URSS PROGRAM:

Etapa 1 (15 septembrie):

Olympique Marseille - Spartak Moscova MSK Zilina - Chelsea Londra

Etapa a 2-a (28 septembrie):

Spartak Moscova - MSK Zilina Chelsea Londra - Olympique Marseille

Etapa a 3-a (19 octombrie):

Spartak Moscova - Chelsea Londra Olympique Marseille - MSK Zilina

Etapa a 4-a (3 noiembrie):

MSK Zilina - Olympique Marseille Chelsea Londra - Spartak Moscova

Etapa a 5-a (23 noiembrie):

Chelsea Londra - MSK Zilina Spartak Moscova - Olympique Marseille

Etapa a 6-a (8 decembrie):

Olympique Marseille - Chelsea Londra MSK Zilina - Spartak Moscova