Lido trece de la frații Păunescu direct în „renovare”

Lido trece de la frații Păunescu direct în „renovare”

Începând de ieri, Hotelul Lido, dar și Casa Angelescu și anexele acesteia au intrat în procedura de retrocedare către proprietarul de fapt, urmașii familiei lui Constantin Monteoru Angelescu.

 La aproape un an de la momentul în care instanța le dădea câștig de cauză moștenitorilor, celebra clădire, folosită în ultimii ani pe post de hotel de către frații Păunescu, a fost golită, iar pe ușa imo bilului au fost lipite câteva afișe care anunță „Renovare”.

Toate explicațiile despre soarta fostului hotel și evacuarea acestuia au fost plasate în sarcina unui paznic care a supravegheat, ieri, atent și tăcut, mutarea vechii mobile din clădire. Până la finalul ediției, nici unul dintre foștii proprietari ai hotelului nu a putut fi contactat pentru a explica situația de fapt a imobilului.   În 1947, Lido a fost confiscat de la familia lui Constantin Monteoru Angelescu, cel care a fost, timp de câteva luni, preşedinte al Consiliului de Miniştri, în perioada interbelică. Proprietarul de drept a murit un an mai târziu, iar proprietăţile sale au fost lăsate moştenire copiilor. Hotelul Lido, dar și anexele sale, printre care și clădirea denumită Casa Angelescu, au fost câștigate de moș tenitorii lui Constantin Monteoru Angelescu abia în martie 2007, printr-o decizie a instanței, la capătul a mai mult de şapte ani de procese şi termene. Numai clădirea în care funcționează hotelul era evaluată, anul trecut, la 50 de milioane de euro.   De la acel moment, familia Păunescu a folosit o întreagă gamă de artificii juridice pentru ca aceste imobile să nu revină la proprietarii de drept: „Inventarea” unui chiriaș, contestarea firmei de executori sau intentarea unui proces moștenitorilor, pe motiv că ar fi adus „grave prejudicii de imagine companiei”.

Ne puteți urmări și pe Google News