Un videoclip foarte emoționant a fost încărcat pe Youtube, pe canalul „Creștin Total Tube”. Este vorba despre un moment de la nunta Dianei, una dintre surorile celebrei cântărețe Lidia Buble, care s-a căsătorit la jumătatea lunii mai, la Deva. În filmuleț apar cele cinci surori, așa cum nu le-a mai văzut nimeni altcineva: emoționate, smerite și dedicate sută la sută momentului, care s-a desfășurat în biserica penticostală Emanuel, din Deva. În acel locaș de cult este pastor chiar tatăl lor, informează B1. Îmbrăcate decent, în rochii lungi sau midi, cele cinci surori Buble, în frunte cu mireasa, au cântat o melodie religioasă, în care au slăvit unul dintre cele mai frumoase și mai nobile sentimente: dragostea.

Lidia Buble (25 ani) este singura vedetă din familia ei numeroasă, dar nu și singura talentată. Mai are 6 frați și 4 surori, iar fetele neamului Buble ar putea câștiga orice concurs de frumusețe. Solista își complimentează surorile la tot pasul, mai ales pe Instagram și pe Facebook, acolo unde pune constant fotografii cu ele.

În ordinea vârstelor, surorile Lidie sunt: Lorena Buble (15 ani), Diana Buble (20 ani), Estera Buble (27 de ani), Daniela Buble (35 de ani). Să mai spunem și că la nunta Dianei, cea care a prins buchetul de mireasă a fost chiar Lidia Buble, iubita prezentatorului TV Răzvan Simion.

Înainte de a apărea Lidia Buble în viața lui Răzvan Simion, vedeta matinalului de la Antena 1 și fosta lui soție, Diana, au trăit una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din showbiz-ul românesc. În urma mariajului care a durat 15 ani, aceștia au împreună noi copii absolut superbi. Cu toate că iubirea lor a fost sinceră, în urmă cu 5 ani, aceștia au decis să divorțeze.    

„Am admirat mereu la Răzvan, în toți cei 15 ani trăiți împreună, discreția și atenția cu care a avut grijă de intimitatea noastră, de viața noastră privată, și trebuie să recunosc că mă întristează să văd cum, din nevoia de a-și anula regretele și sentimentele de vinovăție (pe care le-am simțit amândoi într-o mai mică sau mai mare măsură), alege acum să nege și să modifice amintirile noastre minunate și momentele fericite, nu puține, de care am avut parte.”, a declarat Diana.

Te-ar putea interesa și: