Preşedintele interimar al USR, Elek Levente, a făcut, astăzi, un apel către Nicuşor Dan să revină în formaţiunea politică, afirmând că, în opinia sa, el este „cea mai importantă persoană din partid”.
„Acest referendum a fost un exerciţiu democratic. (...) După părerea noastră, din acest exerciţiu democratic Uniunea Salvaţi România iese mai întărită, mai puternică. Trebuie să fim conştienţi cu toţii că nu există, în urma acestui exerciţiu, învinşi şi învingători. A fost doar un exerciţiu democratic, după care trebuie să ne aşezăm toţi la aceeaşi masă şi să continuăm ce am început anul trecut. După această conferinţă, Biroul Naţional al partidului se va reuni într-o şedinţă extraordinară pentru a lua deciziile care se impun”, a declarat preşedintele interimar la USR.
Levente a precizat că face un apel către Nicuşor Dan să revină în partid.
„Eu am încercat să iau legătura azi dimineaţă cu el (Nicuşor Dan - n.r.). Probabil a stat noaptea la întrebări şi la ora asta încă nu răspunde, dar cu siguranţă după întâlnirea asta vom discuta. (...) Eu i-aş face un apel să revină în partid. (...) Din punctul meu de vedere, Nicuşor Dan este cea mai importantă persoană din partid şi locul lui este alături de noi”, a spus Levente.
Întrebat dacă în cazul în care fostul lider al USR nu vrea să revină în partid e posibil ca şi alţi membri să părăsească formaţiunea politică, Levente a spus că nici nu vrea să se gândească la acest lucru.
„Sunt convins că toţi colegii au înţeles că e un exerciţiu democratic şi am vrut să ştim exact ce vrea partidul. Trebuie să mergem înainte, indiferent dacă ne convine sau nu”, a spus liderul interimar al USR.