Liderul galeriei steliste Gheorghe Mustaţă a fost condamat de Curtea Supremă la 7 ani şi 6 luni de închisoare, în dosarul în care a fost judecat alături de 41 de persoane pentru iniţiere sau constituire a unui grup infracţional, violenţă şi şantaj, instanţa majorând pedepsele unora din inculpaţi.
Decizia a fost luată astăzi de Curtea Supremă de Justiție și este definitivă. Astfel, Gheorghe Mustaţă, condamnat, în mai 2011, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani de închisoare, a primit o pedeapsă de şapte ani şi şase luni, pentru complicitate la tentativa la omor calificat din 6 ianuarie 2004 asupra lui Zamfir Giuseppe Stelian, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, complicitate la şantaj şi infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat. Aceeași condamnare a fost dată și de Curtea de Apel București.
1. Daniel- George Albu: 4 ani închisoare
2. Tudor Alecu: 4 ani închisoare 3. Radu-Cristian Roșca: 4 ani închisoare 4. Robert Florin Nica: 4 ani închisoare
5. Mircea Emil Băluş: 8 ani închisoare 6. Alexandru Dinu: 4 ani închisoare 7. Nicuşor Dumitrescu: 8 ani închisoare 8. Gheorghe Mustață: 7 ani şi 6 luni închisoare 9. Florian Dragomir: 4 ani închisoare 10. Ion Grigore: achitat 11. Cornel Schuster: 3 ani închisoare 12. Alexandru Adrian Belu: 2 ani închisoare 13. Emil Gabriel Iordache: 3 ani închisoare 14. Daniel Neacșu: 1 an şi 8 luni cu suspendare 15. Simona Ciulavu: 1 an şi 8 luni cu suspendare 16. Corina Gabriela Alexandrescu: 1 an şi 8 luni cu supendare 17. Marius Voinea: 3 ani închisoare 18. Constanţa Topoloagă (Cucoş): 1 an şi 8 luni cu suspendare 19. Dumitru Stanciu: încetează procesul penal
20. Mihai Bogdan Cicu: încetează procesul penal
21. Stelian- Rafael Palaniţă: 1 an închisoare 22. Bogdan Dumitrache: 2 ani şi 9 luni închisoare
23. Cristian Zolly Tulbure: încetează procesul penal
24. Ilie Laurenţiu Daniel: încetează procesul penal
25. Anghel Ion: încetează procesul penal ca urmare a intervenirii decesului acestuia
Instanța a menținut pedepsele date de Curtea deApel București în cazul altor “sportive”: Licuță Udilă (3 ani cu supendare), Octav Demirel Popescu (3 ani), Ionuț Greci (încetarea procesului ca urmare a intervenirii prescripției), Marin Jenică (doi ani cu supendare), Florin Marin (doi ani cu suspendare),Marin Mihai (1 an cu suspendare), Gheorghe Savu (3 ani cu suspendare) etc
Ancheta DIICOT
Ancheta în acest caz a fost declanşată ca urmare a unor informaţii potrivit căreia pe raza municipiului Bucureşti a fost iniţiată o grupare infracţională care acţiona în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni grave specifice criminalităţii organizate - şantaje sub forma taxelor de protecţie, tentative de omor, tâlhării, vătămări corporale "la comandă”, recuperarea de datorii reale sau pretinse, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, violare de domiciliu, etc. -, obţinând astfel beneficii materiale şi financiare.
Potrivit Ministerului Public, gruparea a fost iniţiată de persoane care s-au aflat în anturajul reţelei infracţionale conduse de fraţii Ion şi Vasile Balint, aşa numitul clan al Cămătarilor, şi a acţionat în perioada 2003 - 2006.
Procurorii DIICOT au stabilit că membrii grupării au fost implicaţi în mai multe incidente violente, făcând uz şi de armament, victime fiind fie rivali ai acestora - membri ai lumii interlope bucureştene care nu au acceptat înţelegerile cu privire la împărţirea zonelor de influenţă, fie alte persoane care desfăşurau activităţi ce se intersectau, sub o formă sau alta, cu sfera lor de interese.
Grupul infracţional care a făcut obiectul anchetei penale era structurat pe sistem piramidal, principalii exponenţi fiind Ion Anghel - zis Coco Anghel, Radu Cristian Roşca şi Robert Nica.
Iniţierea grupării a avut loc în baza unei înţelegeri intervenite între Roşca şi Nica, în urma căreia s-a hotărât constituirea unei "brigăzi care să controleze Capitala". Anterior înţelegerii, fiecare dintre inculpaţi avea în subordine mai multe persoane cu preocupări pe linie infracţională şi, constatând că interesele lor converg, au hotărât să acţioneze împreună.
- Astfel, s-a stabilit, la acea vreme, că din grupul infracţional organizat mai făceau parte Mircea Băluş, - zis Mircea Nebunul, Alexandru Dinu - zis Alin Boxeorul, Gheorghe Albu - zis Pitbull, Tudor Alecu - zis Joe, Gheorghe Mustaţă (şeful galeriei steliste-n.red), Nicuşor Dumitrescu - zis Bibiloi, Florian Dragomir - zis Papagalul, Stelian Rafael Palaniţă - zis Mutu.
- Pe parcursul urmăririi penale, anchetatorii au identificat mai multe persoane care au aderat sau sprijinit grupul infracţional organizat, fie făcându-l să-şi consolideze poziţia deja câştigată pe plan infracţional, fie facilitându-i obţinerea de noi beneficii materiale injuste. În acest sens, procurorii îi notează pe Demirel Popescu, Bogdan Dumitrache - zis Crocodilul, Ion Grigore, Daniel Neacşu - zis Dan Cioară, Alexandru Belu - zis Cereale, Emil Iordanche - zis Gabi Cioară, Cornel Schuster - zis Robert Grasul, Marius Vonea - zis Marius a lui Ştoacă, Corina Alexandrescu, Simona Ciulavu şi Mădălina Cucoş.