Liderul CJ Timiș, audiat la DNA central

Titu Bojin a ajuns cu puțin timp în urmă la sediul DNA București. El urmează să fie audiat de procurori într-un dosar în care e acuzat de fapte de corupție.

Din primele informații se pare că președintele Consiliului Județean Timiș este audiat în dosarul în care este suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. PSD-istul Titu Bojin este cercetat penal de structura centrală a DNA pentru instigare la abuz în serviciu într-un dosar în care consilierul județean Marcel Mihoc este în continuare arestat, alături de alți inculpați. Bojin e cercetat în stare de libertate, sub control judiciar. Pentru contractele atribuite SC Ecomet West SRL, care-i aparținea lui George Didilă, președintele CJ Timiș este cercetat pentru patru infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; două infracţiuni, ambele săvârşite în formă continuată, de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (patru acte materiale, respectiv trei acte materiale); două infracțiuni săvârşite în formă continuată, de folosire a influenţei sau autorităţii în calitate de persoană care deţine funcţie de conducere într-un partid, pentru obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 (trei acte materiale, respectiv patru acte materiale).

Afaceristul George Didilă cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin și al lui Marcel Mihoc, consilier județean la Consiliul Județean Timiș, a încheiat prin intermediul SC Ecomet West SRL, contracte de achiziții publice cu atribuire directă cu mai multe primării și instituții din județul Timiș: Recaș, Buziaș, Marginea, Direcţia Prestări Servicii Timiş din cadrul Consiliului Județean Timiș cât și Administrația Bazinală de Apă Banat au încheiat.