Liderii PSD i-au cântat prohodul lui Toader înainte de CEx. Cronica unei remanieri anunțate

Membrii Comitetului Executiv al PSD nu au pozat deloc în triumfători și puternici înainte de ședința în care știau că îl vor mazili pe ministrul Justiției. Au fost mohorâți și apatici, au mâncat fără poftă la bufetul Camerei Deputaților și au privit aproape o oră în gol, în așteptarea liderului Liviu Dragnea. În schimb, Tudorel Toader a ajuns la Senat, la dezbaterea și votul moțiunii împotriva sa, tot un zâmbet și o bună dispoziție.

Liviu Dragnea a întârziat aproape o oră la ședința CEx. Liderul PSD s-a consultat în biroul lui cu premierul Viorica Dăncilă și ministrul Eugen Teodorovici. Membrii CEx au intrat în sală la ora l2, când ar fi trebuit să înceapă ședința. Înainte însă, s-au pus la coadă la bufet. Destul de absenți și apatici. Eugen Nicolicea, deși nu face parte din CEx, era și el acolo. Nu pentru lobby, deoarece se întreținea destul de amical cu un grup de social-democrați tot din afara forului de conducere.

Am profitat de faptul că a rămas singur și am discutat cu cel care urma să devină propunerea PSD la portofoliul Justiției. A fost detașat, de parcă nici nu bănuia ce i se pregătește. A vorbit despre Tudorel Toader fără patimă. „Cred că am avut destulă răbdare cu domnul Toader, dar vedem că de ceva vreme se tot fălește cu ce nu a făcut pe Justiție. Trebuia să-și respecte fișa postului, nimic altceva, să rezolve blocajele din sistem. În ceea ce privește meritul lui de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi de la conducerea DNA, da, are o bilă albă. Dar restul sunt negre. Nu a făcut același lucru cu Augustin Lazăr. Oare de ce? A cerut revocarea lui, dar nu a mers mai departe. Cum adică, să așteptăm să se pensioneze?”, a explicat Nicolicea pentru Evenimentul zilei.

După ce CEx a decis retragerea sprijinului politic pentru Tudorel Toader, premierul Viorica Dăncilă a declarat că ministrul „a greșit atunci când a spus că face foarte multe lucruri și nu le-a făcut”.

Jovialitatea lui Toader și mâhnirea lui Tăriceanu

Premierul a mai anunțat remanierea altor doi miniștri, dar în cazul acestora este vorba despre faptul că titularele portofoliilor sunt candidate pentru Parlamentul European. Deputata Oana Florea o va înlocui pe Rovana Plumb la Ministerul Fondurilor Europene, iar Liviu Brăiloiu va fi propus la Ministerul Românilor de Pretutindeni, în locul Nataliei Intotero.

În cealaltă parte, la Senat, se făceau pregătiri pentru moțiunea împotriva lui Tudorel Toader, ajunsă la a patra încercare de dezbatere și vot. Luni, senatorii au amânat dezbaterea și votul pentru 6 mai, dar marți s-au răzgândit.

Ministrul Justiției a ajuns la Senat cu zece minute înainte de ora 15, când începeau dezbaterile. Avea exact aerul pe care îl povestea zilele trecute: „Când văd numele noului ministru publicat în Monitorul Oficial, îi predau biroul și, la gară”.

Și președintele Senatului a ajuns puțin după ce toată lumea a intrat în sală. A spus că nu știe ce se va întâmpla, dar este posibil ca Tăriceanu să se fi resemnat cu ideea că va renunța la Toader. Ministrul Justiției a fost asumat de ALDE, dar liderul formațiunii a obținut promisiunea lui Liviu Dragnea că îl sacrifică pe Toader, dar nu se atinge de miniștrii de la Energie, Anton Anton, și de la Externe, Teodor Meleșcanu.

 

Afectat, a plecat la Guvern

După ce a ieșit din sala de plen a Senatului, unde dezbaterea și votul moțiunii împotriva lui au fost amânate pentru a patra oară, Tudorel Toader s-a retras cu președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu în biroul acestuia. A promis presei ca va face declarații după discuție, dar a ieșit pe ușa din spate. Discuțiile cu Tăriceanu au durat mai mult de o oră. Potrivit unor surse politice, Toader a fost foarte afectat de decizia PSD de a-i ridica sprijinul politic. El s-a dus la Guvern, probabil să-și dea demisia, susțin aceleași surse.