Liderii PDL s-au dus "cu explicaţii" la preşedintele Băsescu

După trei luni de răceală, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit luni cu câţiva dintre liderii democrat-liberali.

Potrivit unor surse din partid, discuţia n-ar fi avut însă loc la Palatul Cotroceni, unde Băsescu nu i-a mai primit pe PDL-işti, în particular, dinainte de alegerile locale, ci undeva în oraş. Cel care a făcut ieri publică discuţia cu şeful statului a fost chiar preşedintele PDL, Emil Boc, insistând din nou să-l delimiteze pe Băsescu de trocul PDL-PRM din Senat. Potrivit lui Boc, democrat- liberalii i-au cerut şefului statului să-i dea „o explicaţie“ cu privire la schimbul de funcţii între PDL şi PRM, „văzând că instituţia prezidenţială este târâtă involuntar în acest subiect“.

„Am explicat argumentele care au stat la baza deciziei noastre. Nu le-a acceptat, dar sper că cel puţin a înţeles că a fost o decizie, pe fond, de bună-credinţă, administrativă, fără nicio conotaţie politică, fără să existe niciun fel de protocol, niciun fel de înţelegere“, a spus el, insistând că Băsescu ar fi găsit „neconvingătoare“ argumentele partidului. Întâlnire în cerc restrâns La masă cu Băsescu au stat, susţin sursele citate, pe lângă Emil Boc, şi cei doi prim-vicepreşedinţi, Theodor Stolojan şi Adriean Videanu. „Am participat, într-adevăr“, a confirmat Stolojan, refuzând să facă însă alte comentarii. Liderii PDL - care nu se mai întâlniseră în privat cu Băsescu de pe 15 iunie, seara în care Vasile Blaga a pierdut alegerile - făcuseră în ultimul timp mai multe încercări de a avea o întâlnire cu preşedintele, înainte de a bate joi în cuie propunerea de premier din partea partidului.

Cu toate acestea, Boc a lăsat să se înţeleagă că întâlnirea de luni nu ar fi fost una tensionată şi că PDLiş tii nu i-au cerut până la urmă scuze lui Băsescu, aşa cum le sugera zilele trecute vicepreşedintele Cezar Preda. „Nu cred că relaţia dintre noi şi preşedinte se pune în termeni de scuze. Ne cunoaştem, în politică, de foarte mulţi ani“, a garantat Boc pentru relaţia cu Băsescu, simţind totuşi nevoia unei „explicaţii decente“.