Liderii mondiali intervin pentru încetarea focului. Conferință de urgență a ONU

Liderii mondiali intervin pentru încetarea focului. Conferință de urgență a ONU

Duminică a început la Berlin o conferință internațională dedicată Libiei, care își propune să consolideze încetarea focului și să pună bazele unui proces de pace. Conferinţa are loc sub egida ONU, care îl recunoaşte pe al-Serraj drept şeful legitim al guvernului Libiei. Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, este oficial gazda reuniunii.

Summit-ul a început în jurul prânzului și reunește 11 lideri din țările implicate în conflict și mai multe organizații internaționale și se va încheia seara târziu, cu adoptarea unor declarații comune privind pacea în Libia. După cum se cunoaște deja, mareșalul Khalifa Haftar, care controlează estul țării, este în conflict cu guvernul de uniune națională de la Tripoli (GNA), condus de Fayez al-Sarraj și recunoscut de ONU.

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului german, citat de agerpres.ro, cancelarul german Angela Merkel, împreună cu ministrul de externe Heiko Maas au purtat discuţii cu cei doi protagonişti ai crizei din Libia, în cancelaria sa, chiar înainte de începerea conferinței. Este considerat un succes chiar și simplu fapt că mareșalul Haftar, șeful Armatei Naționale Libiene (LNA), participă la această conferință, după ce chiar în ajunul negocierilor de la conferința internațională pentru soluționarea conflictului armat din Libia, forțe loiale generalului Khalifa Haftar au blocat, sâmbătă, exporturile de petrol în principalele porturi ale țării.

În afară de cei doi rivali libieni, au răspuns apelului de a participa la reuniunea de la Berlin preşedintele francez, Emmanuel Macron; rus Vladimir Putin, turc Recep Tayyip Erdogan, egiptean Abdel Fattah el-Sisi, premierul italian Giuseppe Conte şi britanic Boris Johnson, precum şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, între alţi actori implicaţi, scrie EFE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Stratageme și alianțe militare și politice în jurul lui al-Serraj și Haftar

Rolul central în conflictul din Libia îl au liderii turci și ruși, care au profitat de vidul de putere lăsat de europeni și de mișcarea de retragere mai generală a Statelor Unite din Orientul Mijlociu. Putin şi Erdogan, promotorii unui acord de încetare a focului, care încă nu are semnătura lui Haftar, au organizat deja o întâlnire anterioară, potrivit presei turce. După cum a informat și evz.ro, în opinia președintelui Turciei, vinovatul este deja găsit. "Pentru a ajunge la o soluţie politică şi la punerea în aplicare a celorlalte faze ale soluţiei, atitudinea ostilă a lui Haftar trebuie să înceteze", a declarat Recep Tayyip Erdogan, duminică, în timpul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin.

Întâlnirea are deja şi nemulţumiţi: Marocul şi Grecia, care nu au fost invitate, dar şi Tunisia, care a refuzat o invitaţie considerată prea tardivă. Totuşi, Algeria va fi reprezentată.

Există multe şi foarte complexe alianţe, politice şi militare, ţesute în jurul lui al-Serraj şi Haftar. Mareşalul este susţinut de Rusia, Arabia Saudită, Egipt şi Emiratele Arabe Unite, în timp ce Parisul şi Washingtonul îl susţin politic.

Confruntarea intereselor legate de Libia decurge atât din bogăţia sa petrolieră, Franţa şi Italia fiind principalii destinatari europeni , cât şi din rolul său de ţară de tranzit pentru migraţia din Africa în Europa. Haosul actual favorizează acţiunile mafiei traficului de persoane şi transformă lagărele de refugiaţi în scenarii de supraaglomerare subumană, viol şi sclavie, scrie EFE.

Libia a fost cufundată într-un război civil din 2014 cu două mari facţiuni şi mai multe miliţii. Khalifa Haftar şi-a propus să cucerească centrul puterii de la Tripoli. De la începutul lunii aprilie, el s-a confruntat cu o rezistenţă acerbă. De atunci au murit în jur de 1.500 de persoane şi 100.000 de persoane au fost strămutate. Armistiţiul care a intrat în vigoare pe data de 12 ianuarie este încălcat aproape zilnic.

Premierul britanic Boris Johnson crede că în Libia e vorba de ''un război proxy condus de forţe externe, fie că este vorba de Rusia şi Egipt, de o parte, Turcia şi de alţii, de cealaltă parte.” „Populaţia libiană a suferit destul, este timpul ca această ţară să avanseze”, a declarat Johnson, pe canalul Sky, când a ajuns în capitala Germaniei.

În aceeași notă, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a apreciat la Berlin, într-un mesaj pe Twitter, că este "necesar să se pună capăt tuturor intervenţiilor străine" în Libia.