Lideri sindicali: O să revină protestul de la Finanţe

Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a precizat că protestul de la Finanţe, care a avut loc la jumătatea lunii octombrie, ar putea fi reluat după ce preşedintele Traian Băsescu a retrimis în parlament Legea de modificare a OUG 1/2010, nefiind de acord cu modificările aduse acestei legi. De aceeaşi părere este şi liderul Sed Lex, Vasile Marica, care a spus că nu exclude unele revolte spontane ale angajaţilor.

Potrivit lui Oprescu, reprezentanţii sindicatului vor avea mâine, joi - 11 noiembrie, o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, unde, cu siguranţă, va fi dezbătută şi această decizie a preşedintelui Traian Băsescu. "Văd această decizie ca o blocare a echilibrării salarizării în sectorul bugetar", a spus Oprescu, la un post de televiziune.

Vor pleca profesioniştii de la Finanţe

Vasile Marica, preşedintele Sed Lex, a precizat că decizia preşedintelui Traian Băsescu de a nu promulga Legea privind includerea stimulentelor în salariul de bază al salariaţilor din finanţe şi constituirea unui fond propriu de premiere va conduce la plecarea, în masă, a angajaţilor din Finanţe.

Liderul sindical consideră că niciun angajat din Ministerul de Finanţe sau din unităţile de control subordonate acestuia nu va mai dori să lucreze pe 700 - 900 lei, în condiţiile în care, prin statutul funcţionarului public, nu au voie la un alt loc de muncă pentru suplimentarea veniturilor.

"Angajaţilor nu le rămâne altceva de făcut decât să fure, făcându-se părtaşi la evaziunea fiscală sau la alte forme de încălcare a legii pentru a nu muri de foame", a spus Marica, citat de Agerpres.

Şi Vasile Marica crede că angajaţii din Finanţe ar putea relua protestele.

"Vom discuta cu avocaţii noştri, vom consulta juriştii în domeniul constituţional şi apoi vom lua o decizie. Nu exclud ca la auzirea acestei veşti să aibă loc revolte spontane ale angajaţilor. Nu înţeleg cum se doreşte atragerea de fonduri structurale, dacă nu există o bază de stimulare financiară direct proporţională cu munca depusă a acestora", a mai precizat Marica.