Mirel Vasile Hălălai, un important lider PSD, a reușit să fenteze sistemul și să obțină o achitare definitivă în locul sentinței de doi ani de închisoare.
Primarul oraşului Teiuş, Mirel Vasile Hălălai, de la PSD, condamnat anul trecut de Judecătoria Aiud la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, şi la urmarea unui program de reintegrare socială, a fost achitat marţi de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, decizia fiind definitivă, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
CA Alba Iulia a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud şi de Mirel Vasile Hălălai şi a desfiinţat integral sentinţa atacată. Rejudecând cauza, instanţa a dispus achitarea primarului "de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de conflict de interese (fapta nu este prevăzută de legea penală) cu aplicarea art.301alin.2 lit.b Cod Penal (fapta funcţionarului nu este infracţiune dacă actul sau decizia sa se referă la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta), art.4 Cod Penal (aplicarea legii de dezincriminare) şi art.5 Cod Penal (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea cauzei)".
În concluzie, actele de care este acuzat inculpatul nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiune, iar infracţiunea imputată acestuia nu poate fi reţinută deoarece există o cauză care justifică actele exercitate de inculpat, fiind impuse de legea în vigoare la momentul iulie 2012 - ianuarie 2014, se arată în finalul considerentelor deciziei CA Alba Iulia.
Ţinând cont de împrejurările şi condiţiile în care au fost comise, "faptele inculpatului nu au fost nici anterior trimiterii în judecată şi nici ulterior prevăzute de legea penală, reglementarea actuală constituindu-se în legea penală mai favorabilă", menţionează sursa citată.