Lider PNL, reacție explozivă după declarațiile lui Barna. „Omul e mincinos sau nebun?”

Lider PNL, reacție explozivă după declarațiile lui Barna. „Omul e mincinos sau nebun?”

Parlamentarul PNL Pavel Popescu a criticat în termeni duri declarațiile pe care Dan Barna, președintele USR, le-a făcut miercuri seară la TVR 1.

„Un partid nou ne spune de 3 ani ca ei nu mint. Azi, candidatul lor la prezidentiale ne spune ca daca era Presedinte, nu se intampla tragedia de la Caracal. Acum decideti voi: omul e mincinos sau nebun? Pentru a doua varianta, va reamintesc solutia pe care am propus-o prin initiativa legislativa #faranebuni”, a scris, pe Facebook, deputatul PNL Pavel Popescu.

Alături de acest mesaj, Pavel Popescu a postat și un link care face trimitere la un proiect pe care el l-a depus la Camera Deputaților. În această inițiativă legislativă, Pavel Popescu propune modificarea Legii 2018/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Proiectul de lege vizează introducerea unei noi prevederi pentru înregistrarea candidaturii la un scrutin electoral: avizul psihologic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mesajul liberalului vine după ce, miercuri seară, la TVR1, președintele USR, Dan Barna, a făcut o serie de declarații controversate. Dan Barna a susținut că dacă el ar fi fost președintele României, tragedia de la Caracal nu s-ar fi produs.

„Dacă eu aș fi fost președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat, pentru că nu a fost un incident nefericit, ci efectul unei degradări continue de ani de zile a ceea ce înseamnă funcționarea instituțiilor statului pe standarde minime, adică asigurarea siguranței cetățeanului, furnizarea siguranței pentru cetățeni”, a afirmat Dan Barna.