Lider PNL, pelerinaj la părintele Arsenie Boca. „Lor le datorez cariera mea”

De ani de zile, Cristi Barbu, secretar general adjunct al PNL, organizează excursii pentru credincioșii din comuna Suhaia, acolo s-a născut și a fost primar, la diferite mănăstiri din țară. Un fapt prea puțin știut în politica românească. Nelipsită din peisajul acestor pelerinaje este Mânăstirea Prislop, acolo unde își doarme somnul spre nemurire, Părintele Arsenie Boca.

„Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”, spunea Constantin Brâncuși....

Este mesajul postat de Cristi Barbu, secretar general adjunct al PNL, pe contul său de Facebook, înainte de a pleca, alături de circa 100 de femei din comuna Suhaia, județul Teleorman, spre Mănăstirea Prislop, acolo unde odihnește „Sfântul Ardealului”, Părintele Arsenie Boca.

 

„Și pentru că tradiția trebuie sa meargă mai departe, și în acest an vom fi prezenți la mormântul lui Arsenie Boca!”, a adugat Cristi Barbu.

O inițiativă pornită din suflet și din respect pentru credincioșii din localitate, care, fie și pentru numai câteva minute, își doresc să se reculeagă la mormântul unuia dintre cei mai iubiți Duhovnici ai României.

Deși proiectele politice îl țin departe de satul în care s-a născut, crescut și format, în localitatea Suhaia, tradiția continuă și în acest an. De ani buni de zile, încă de pe vremea când nici măcar nu ocupa fotoliul de primar, Cristi Barbu, el însuși un om cu frica și teama de Dumnezeu, obișnuia să participe alături de enoriași la marile sărbători religioase.

Este singurul politician care, în perioada în care a fost primar în Suhaia, a înființat „Sfatul bătrânilor” și se reîntâlnește, periodic, cu bătrânii din sat pentru a le asculta sfatul și a le cere părerea.

„Pentru mine, întâlnirea cu bătrânii satului este ca aerul. Indiferent de agenda de lucru și de atribuțiile pe care le am în calitatea mea de secretar general adjunct al PNL, mereu îmi fac timp pentru a sta de vorbă cu oamenii din Suhaia. Mă simt onorat când îi am lângă mine. Am învățat multe de la ei. Le datorez o parte din cariera mea politică.”, mărturisește Cristi Barbu.