Un LIDER al lumii INTERLOPE, IMPLICAT în DENUNȚURI FALSE. Comunicatul DIICOT dezvăluie întreaga OPERAȚIUNE

Ascensiunea unuia dintre cei mai puternici interlopi din România pare să apună după ce autoritățile au mai deschis un dosar pe numele său.

Interlopul Ştefan Răducan, zis "Fane Caran", închis la Penitenciarul Rahova, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de influenţă, el fiind acuzat că este liderul unei grupări de crimă organizată care cerea bani de la persoane cu dosare penale, în schimbul depunerii unor denunţuri la procurori pentru a obţine pedepse mai mici. 

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată mai mulţi membri ai grupării conduse de Ştefan Răducan, respectiv Lucia Muşat; Aurel Anton Ilie, zis "Toni"; Vasile Daniel, zis "Banat"; Ştefan Vasile Dumitru; Marin Moderatu, zis "Marin Tomboacă"; Laurenţiu Vladu; Radu Paul Şerban Ciocoiu; Ramona Constantin; Cornel Sanda, zis "Comitet". Infracţiunile reţinute în sarcina acestora sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare şi trafic de influenţă, deţinere de droguri, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 

Potrivit unui comunicat al DIICOT, la data de 21 decembrie 2016, Ştefan Răducan, închis la Penitenciarul Rahova, a depus un denunţ cu privire la posibile activităţi infracţionale desfăşurate în sfera traficului de persoane de către un alt deţinut aflat la acelaşi penitenciar, trimis în judecată pentru trafic de droguri, anunță Agerpres. 

Prin formularea denunţului, Ştefan Răducan a urmărit obţinerea de avantaje în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie din penitenciar, dar şi să "pozeze" într-o persoană apropiată procurorilor, fapt ce-i oferea posibilitatea să pretindă că are influenţă asupra organelor judiciare cu care intra în contact, relevă sursa citată. 

În demersul său, Ştefan Răducan a atras-o pe Lucia Muşat, o apropiată a grupării "Carani", care colaborase în mai multe dosare instrumentate de DIICOT pe linia traficului de droguri. 

La indicaţiile lui Ştefan Răducan, ceilalţi membri ai grupării contactau persoane cercetate penal şi le promiteau că le vor ajuta să obţină pedepse mai mici, în urma depunerii unor denunţuri la DIICOT. În schimbul acestui "ajutor", membrii grupării cereau diverse sume de bani, dar şi obiecte de valoare, printre care şi un ceas de aur în valoare de 5.000 de euro. 

Totodată, pe parcursul urmării penale s-a constatat comiterea mai multor infracţiuni de deţinere de droguri de risc şi de mare risc, pentru consum propriu, pentru care au fost extinse cercetările. În urma unor percheziţii, procurorii au ridicat mai multe cantităţi de droguri - cocaină, cannabis, methadonă. 

În cauză au fost instituite măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti.