Vincenzo Cesarano, un lider important al organizaţiei mafiote Camorra, dat în urmărire internaţională pentru escrocherie şi fraude, a fost prins vineri în comuna Frumuşani
Vincenzo Cesarano a fost prins vineri în comuna Frumuşani, judeţul Călărăşi şi a fost arestat astăzi, pentru 14 zile, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti. Aceeaşi instanţă urmează să judece, la 30 mai, propunerea de extrădare a acestuia. Potrivit agenţiei italiene ANSA, Vincenzo Cesarano şi este considerat unul dintre liderii organizaţiei infracţionale Camorra, activă în regiunea italiană Campania, în special în provincia şi oraşul Napoli.
Italianul, în vârstă de 65 de ani, a fost prins de poliţiştii români, vineri, în localitatea Frumuşani din judeţul Călăraşi. El a fost depistat şi prins de poliţiştii de investigaţii criminale din Ilfov, cu sprijinul ataşatului de afaceri interne al României în Italia, a precizat Poliţia Română.
Curtea de Apel Bucureşti a dat termen procurorilor până în 30 mai pentru a aduce mandatul emis de autorităţile italiene pe numele lui Vincenzo Cesarano, tradus în română.
Prinderea lui Vincenzo Cesarano este considerată un mare succes în Italia. „Acţiunile împotriva criminalităţii organizate au adus un nou rezultat important. Astăzi, datorită eforturilor excelente ale Poliţiei de stat din Italia şi ale Interpol, a fost înregistrat un succes foarte important, fiind arestat Vincenzo Cesarano, căutat la nivel internaţional şi aflat pe lista celor mai periculoşi infractori”, a comentat ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, felicitându-l pe şeful Poliţiei italiene, Alessandro Pansa. „Arestarea lui Vincenzo Cesarano este rezultatul colaborării excelente între Poliţia română şi Departamentul pentru Siguranţă publică al Poliţiei italiene (...)”, a adăugat ministrul italian de Interne.