Un raport al organizației Freedom House a arătat faptul că libertatea presei se află în declin în întreaga lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii.
Libertatea presei este în declin în lumea întreagă, în contextul în care unele guverne democratice se alătură eforturilor guvernelor autoritare pentru a împiedica jurnalismul independent, conform unui raport al organizaţiei americane Freedom House,
Declinuri notabile s-au observat şi în Europa, potrivit raportului anul al centrului de reflecţie dat publicităţii miercuri.
În SUA, atacurile lui Donald Trump împotriva presei au exacerbat erodarea în creştere a încrederii în media pentru marele public, relevă Freedom House. Acest fapt are consecinţe dincolo de frontiere, întrucât jurnaliştii din lume au acum mai puţine motive de a crede că Washingtonul le va veni în ajutor dacă drepturilor lor sunt desconsiderate.
„În unele dintre democraţiile cele mai influente din lume, liderii populişti au supervizat tentative coordonate pentru a asfixia independenţa media", a estimat Sarah Repucci, cercetătoare în cadrul acestei organizaţii de apărare a drepturilor omului.
„Dacă aceste ameninţări sunt preocupante în sine, efectele lor asupra democraţiei este ceea ce le face cu adevărat periculoase.”, a subliniat ea, conform Agerpres.
În anumite ţări democratice, „mari segmente de populaţie nu mai primesc informaţii imparţiale”, estimează Freedom House.
Liderii ungar Viktor Orban şi sârb Aleksandar Vucic au reuşit să sugrume jurnalismul critic şi să se asigure că media sunt deţinute de personalităţi binevoitoare faţă de ei, potrivit raportului.
Rusia şi China se află pe aceeași „listă neagră”. În India, guvernul prim-ministrului Narendra Modi a încercat, de asemenea, să facă presiune asupra unor media independente prin intermediului selecţiei licenţelor televiziunilor şi a susţinut campanii vizând descurajarea discursurilor calificate drept „antinaţionale”.
Pe de altă parte, anumite ţări în care democraţia câştigă teren au înregistrat câteva ameliorări în termeni de libertate a presei, precum Etiopia, Malaezia, Ecuador şi Gambia, potrivit Freedom House.
Potrivit raportului, România are un scor de trei în ceea ce priveşte libertatea presei, într-un index în care zero reprezintă situaţia cea mai gravă şi 4 cea mai bună.
„Ţările unde recentele avansuri ale populiştilor este cuplată cu o piaţă media care suferă din cauza unor probleme sistemice - precum întrepătrunderea profundă a intereselor politice şi economice cum se întâmplă în România şi Italia - sunt în mod special vulnerabile la cooptarea iliberală. Realizatorii de politici ar trebui să identifice şi să expună metodele luate din arsenalul iliberal şi să ceară guvernelor democratice să le combată utilizarea pe pieţele vulnerabile.”, se mai menţionează în raport la capitolul recomandări.