22 octombrie

 

Libertatea de a glumi, chiar dacă este o glumă proastă. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 22 octombrie s-au născut Franz Liszt, Sarah Bernhardt, Catherine Deneuve, Lev Iaşin, Cleopatra Melidoneanu, Ion Coja, Nicolae Rădulescu, Doina Botez, Mircea Sandu, Dan Creimerman.

 

Pe 22 octombrie sunt Sfinții Averchie, cei șapte tineri din Efes. Nimic în „Kalendar”.

 

 ”Evenimentul Zilei” din 22 octombrie 1844 a fost chiar un „Eveniment”: aproximativ 80.000 de americani aşteptau Sfârşitul Lumii şi a Doua Venire a Lui Iisus!

 

Acest lucru fusese stabilit, este adevărat, la presiunea gloatei, de William Miller, un predicator, bazându-se pe Cartea lui Daniel, capitolele 8 şi 9, dar nesocotind Tradiţia care spune: „Sfârşitul Lumii îi este cunoscut doar Lui Dumnezeu Tatăl, nici Fiul, nici Sfântul Duh nu s-au împărtăşit de această cunoaştere”.

 

Bineînţeles, spun bineînţeles, pentru că niciun om nu poate prezice ceva ce este rezervat doar Tatălui Ceresc, ei bine, Sfârşitul Lumii nu a avut loc.  A fost, cum i s-a spus mai târziu, Marea Decepţie.

 

Pragmatici, cum sunt, americanii au folosit Evenimentul şi au pus de o Biserică, Biserica Adventistă (de la event = eveniment).  Chiar dacă se bazau, în mod explicit și istoric, pe minciună, fals și eroare…

 

Până în prezent Sfârşitul Lumii a fost anunţat „oficial” de… nu se mai ştie câte ori, cred că a trecut mia de ori… Numai anul trecut de patru ori! Bună afacere!

 

Să vă spun un secret, dragi lupi, padawani şi hobbiţi. Dacă ar fi fost să mă fii născut în apropiere de pădurile Virginiei, adică să fiu american, nu aş fi fost adventist, sau mormon, nici catolic, cu atât mai puţin musulman. Aș fi fost credincios fără biserică, sau baptist, cu siguranţă!

M-au fascinat întotdeauna libertăţile baptiste, cele cinci libertăți dogmatice:

Libertatea sufletului. Ceea ce înseamnă preoţia universala a tuturor credinciosilor, în libertatea şi responsabilitatea oricarui om de a sta direct în faţa lui Dumnezeu, fara impunerea unui anumit crez si fără interpunerea vreunui cleric, episcop sau guvern. Pe scurt nu eşti obligat să te confesezi unui preot în slujba Securităţii, sau cum s-o mai chema, problemele tale spirituale, poate păcatele, sunt o afacere personală între tine şi Divinitate.

Libertatea Bibliei. Baptiştii cred in autoritatea Sfintelor Scripturi. Cred că Biblia, sub directa autoritate a Domnului Iisus Hristos, este esenţială în viaţa fiecărui credincios şi în viaţa Bisericii. Susţin libertatea fiecarui creştin de a interpreta şi aplica Biblia după calauzirea personala pe care o primește din partea Duhului Sfânt. Adică poţi să interpretez Sf. Biblie după cum te taie capul. Al tău!

Libertatea bisericii. Ei cred in autonomia bisericii locale. Cred ca bisericile baptiste sunt libere, sub autoritatea Domnului Iisus Hristos, sa hotărasca cine poate fi primit in Biserica şi cine sa fie cei care o conduc, sa hotarasca formele de inchinăciune şi metodele de lucru, sa ordineze pe aceia pe care-i crede inzestrati de Duhul Sfint cu daruri pentru slujire si sa decida cind si cu cine sa colaboreze in activitatea largita a trupului spiritual al Bisericii lui Hristos. E destul de clar, nu există o structură piramidală, nu există subordonare, toate bisericile baptiste sunt egale!

Libertatea religioasa. Baptiştii cred in libertatea religioasa, libertatea pentru religie şi in libertatea fata de religie. Orice om este liber să imbraţiseze şi să practice o anumita religie, sau să refuze orice formă de credinţă religioasă. Sunt adeptii unei totale separari între Biserica si Stat.

Libertatea botezului. La baptişti tu alegi dacă şi când te botezi. Dacă eşti pregătit, dacă ai evoluat spiritual, dacă înţelegi ce este botezul. Baptiştii cred că botezul este un act, un ritual conştient, important şi edificatoriu, aşa cum a făcut şi Iisus. De aia se numesc baptişti, probabil!

Să-i lăsăm pe baptiști, ei sunt bine merci, un creștinism light, cum a spus un episcop catolic. Dar, pentru că am luat-o pe drumul Damascului, adică a religiei, trebuie să vă informez că astăzi, 22 octombrie, se celebrează Sfântul Ioan Paul al II-lea în calendarul catolic.

 

Pe 22 octombrie 1978 Papa Ioan Paul al II-lea îşi începea opera la Vatican. „Congregation for Divine Worship and the Discipline of the Sacraments” din Statele Unite, pe 12 octombrie 2012, a luat hotărârea şi a trecut ziua de 22 octombrie ca fiind ziua Sfântului Ioan-Paul al II-lea şi a trecut-o în “Proper Calendar for the Dioceses of the United States of America”. Ceea ce face şi Sfântul Scaun, pe 29 mai 2014, papa Francisc ordonă înscrierea respectivei zile în Calendarul Bisericii Romane Universale.

Am avut onoarea, ocazia, șansa să stau de vorbă cu omul extraordinar care a contribuit esenţial la schimbarea lumii și a păstrat pacea, într-o audienţă particulară, la începutul anilor 80’, la Vatican. Audiența trebuia să dureze cinci minute, îi aduceam o scrisoare importantă și trebuia predată personal, cu orice preț. Papa m-a ţinut două ore și jumătate, spre uimirea funcţionărimii Sfântului Scaun. Veneam din Orient, direct din Iran, mă întâlnisem cu ayatolahul Khomeini şi aveam ce să povestesc Sfântului Părinte, despre o ţară condusă de clerici, despre fundamentalism, ipocrizia poporului și religia ca politică. Apoi am fost printre cei care au militat, cu stăruinţă neîncetată, ca papa Ioan Paul al II-lea să viziteze România. În anul 1992 scriam în ”Tinerama” că papa o să viziteze România. Ceea ce s-a întâmplat, din fericire, în anul 1999, dar eu eram pe alt continent, am regretat mult.

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, ca să înţelegeţi mai bine şi toată amploarea operei Sf. Ioan Paul al II-lea, trebuie să recurgeţi la artă.

V-am mai spus despre asta, dar repetiția este mama învățăturii, este vorba de un film făcut în anul 1968 „The Shoes of the Fisherman” după romanul australianul Morris West din 1963. Un film cu două Premii ale Academiei, Oscar, jucat magistral de Anthony Quinn, Laurence Olivier, David Janssen, Vittorio De Sica şi alţi actori mari.

Poate că este greu să faceţi rost de film, nu ştiu dacă este pe net, dar poate nu l-am căutat bine. În orice caz eu am văzut varianta de patru ore, „director’s cut”. Aşa că o să vă povestesc doar începutul, pe scurt. Este uimitor cum istoria se repetă! Sau cum este scrisă în avans de cine trebuie.

Kiril Pavlovici Lakota (Anthony Quinn), episcop al Lvovului, este scos din gulag după douăzeci de ani şi adus în faţa torţionarului său, ajuns prim ministriu şi secretarul PCUS, Piotr Ilici Kamenev (Laurence Olivier). „M-ai iertat, Kiril?” îl întreabă Kamenev. „Ce să iert, fiecare îşi duce crucea!” răspunde episcopul. „Uite ce este, te trimitem la Vatican. Poate ajungi papă, nu se ştie niciodată… trebuie să păstrezi pacea cu orice preţ, dacă nu aş ştii ceea ce ştiu şi nu aş fi disperat, nu aş recurge la tine”.  „De fapt, recurgi la Şeful meu!” spune zâmbind Kiril, arătând cu degetul în sus. „Chiar aşa de grav este, cu orice preţ, chiar cu preţul Uniunii Sovietice?”    „Da!” răspunde răspicat secretarul PCUS.

Dar, poate, totuşi, faceţi rost de film, nu aş vrea să vă risipesc plăcerea unei capodopere, am mai pomenit şi acum câteva zile de acest film. Mă obsedează, pentru că istoria papei Ioan Paul al II-lea fusese scrisă deja, ci zece ani mai înainte, filmul era declarația publică programatică a ceea ce așteaptă Occidentul de la un papă din Est: păstrarea păcii cu orice preț, chiar cu prețul URSS. Ceea ce s-a și întâmplat. Dar, anii trec, lumea uită! Reţineţi că filmul fusese făcut în 1968, cu zece ani înainte de alegerea cardinalului polonez Karol Wojtyla ca Papă. Dar, pe acest orizont de aşteptare, cu problemele arătate în „The Shoes of the Fisherman”. Pe dorita implicare politică a Vaticanului în rezolvarea problemelor lumii. Repet, să păstreze pacea, cu orice preţ!

Nu credeţi că, trăim, din nou, aceleaşi probleme, sau sunt o constantă universală în viaţa umanităţii!

Să vă gândiţi ce sacrificii merită să faci ca să păstrezi pacea, de exemplu în viaţa domniilor voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, în cuplu, cu părinţii, copiii, şefii, colegii, prietenii, vecinii etc etc etc. Dacă ar fi pace între noi, nu ar mai fi motive de războaie! Să vă gândiţi la pace mereu, chiar dacă ești flămând și nu ştii ce o să aducă ziua de mâine!

 

Dar nu desprea asta doream să vă povestesc ci despre dreptul de a glumi! Iată:

 

ARTICOLUL 19, organizație britanică pentru drepturile omului și promovarea libertății de exprimare și de informare, a cerut Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg să protejeze libertatea de a glumi, chiar dacă este vorba de o glumă de prost gust.  

 Acțiunea a fost introdusă după ce francezul Z.V., împreună cu sora lui au fost condamnați pentru personalizarea unui tricou al nepotului cu sloganul Sunt o bombă! , cu precizarea : Jihad, născut pe 11 septembrie – numele și data nașterii copilului, pe spatele tricoului.

Copilul a purtat tricoul la creșă, unde a fost văzut de director și de personal. Deși tribunalul penal i-a achitat în primă instanță, Curtea de apel franceză și Curtea de Casație i-au declarat pe frate și soră vinovați  de glorificarea asasinatelor din 11 septembrie.

Ulterior, s-a discutat intens pe acest subiect, pledând pentru faptul că libertatea de exprimare protejează toate formele de discurs, inclusiv cele considerate fără valoare, sau triviale. Recurgerea la sancțiuni penale pentru glume făcute în public, chiar de prost gust, este susceptibilă de a avea un efect disuasiv asupra satirei și umorului referitoare la subiecte de actualitate.  Glumele trebuie recunoscute ca fiind glume, iar CEDO are ocazia să-și reafirme principiile fundamentale și să precizeze că orice restricție asupra exprimării nu poate fi justificată decât în situații speciale, se afirmă în documentul trimis de Articolul 19.

Organizația britanică încurajează CEDO să aplice un test strict oricărei tentative de a justifica o condamnare penală a unui individ pentru că ar fi spus o glumă, chiar de prost gust.

No comments! Ba da, unul cinic, să-i întrebăm pe cei de la Charlie Hebdo ce părere au!

 

Dar este marți, ziua lui Marte-Ares, trei ceasuri rele, dar nu se știe care – așa că o să mă delectez cu câteva cărți, câteva filme, ceva muzică, o să mă joc cu cățeii și o să fac ordine în pivniță. Încă nu m-am hotărât care cărți, de aceea este bine să ai o bibliotecă de câteva zeci de mii de cărți și o mulțime de filme și seriale. Dreptul de a alege! Este o libertate pe care nu ți-o oferă nimeni pe net, la tv, sau radio. Te fac să vezi și să asculți ceea ce vor ”ei. Ei îți fac agenda, ei îți bagă în cap prostii și ”fake news” ei te reduc la un imbecil de tot râsul.

Eu am cărțile mele, filmele mele, serialele mele, sunt ale MELE. Eu am făcut selecția, pe baza preferințelor mele. Nu am televizor de 21 ani, la porunca ieromonahului Dionisie de la Sf.Munte, iar de doi ani nu mai ascult nici radioul. De unde știu atâtea, de unde am subiectele? Simplu, am sursele mele de încredere, nu cine știe ce pocnitoare de pe net, sau prostii reîncălzite de la televizor. Mai am șase sute de cărți necitite și cam cinci mii de filme pe care nu le-am văzut, iar muzica însumează aproape trei mii de ore. O să reușesc să-mi ”fac norma”, să îndeplinesc planul, să văd, citesc și să aud toate câte sunt? Cineva a socotit că mi-ar trebui încă 12 ani. Să vedem…

Câte un pas, odată, drumul de o mie de leghe începe cu un pas, spunea Confucius, iar eu spun la fel ca și frumoasa Scarlett O’Hara că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

☼    ♂     ♀     HOROSCOP   22 octombrie

 

 BERBEC    O zi în care nu trebuie să fii descurajat de nerealizări sau de întîrzieri. Este posibilă o schimbare a situaţiei, atât financiare cât şi sentimentale. Mai ales dacă nu te încăpăţânezi. Ziua este perfectă pentru finalizarea unor proiecte profesionale. Trebuie, numai, să te concentrezi foarte bine – ai o mare putere de focalizare pe termen scurt, însă. Pune-te sau pune-ţi oamenii la treabă, se apropia niște termene. Eşti în întârziere şi ştii asta. Stelele spun să te grăbeşti. Zi favorabilă ideilor noi, sau unor noi planuri de dezvoltare, dar nu importante.  După masă evită întîlnirile, fă-ţi un program de cultură şi artă.

TAUR  O veste bună sau profitabilă. Una din zilele favorabile pregătirii unor proiecte.  Poziţia lui Venus, protectoarea zodiei, a lui Marte şi a Lunii indică succes şi pe plan sentimental. Astăzi nu face economie când nu trebuie – trebuie sa te îngrijești și să te îmbraci bine. După ce constați că arăți bine, realizezi că ești un om bun! Mai important decât omul bun este omul bun care se luptă cu nedreptatea. Grandios este omul bun care îi vine în ajutor. Trebuie să ajuţi! Eşti într-o perioadă de emulaţie şi avînt. Profită şi realizează ceva, finalizează un proiect. Ajută pe cel în nevoie, pe un prieten, pe o rudă!

GEMENI   Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni. Trebuie sa incepi să faci economii, fără să-ţi schimbi esenţial modul de viaţă – economia este arta prin care obţii maximum de la viaţă! Trebuie, din nou, să alegi cu grijă modul de rezolvare a problemelor sentimentale, atât în familie cât şi cu prietenii.  Zi-lumină, foarte importantă pentru viitorul unui proiect sau a unei afaceri.  Tot ceea ce începi sau programezi în această zi vor aduce rezultate fructoase. Sigur, dacă reuşeşti să pui deoparte câţiva bănişori nu ar fii rău deloc! Oceanul este făcut din picături, iar o avere din parale! Multe, foarte multe…

RAC   O zi bună, după o perioadă mai tensionată. Te poţi relaxa, ce a fost mai greu, a trecut. Carisma şi modul tău plăcut de a fi, filozofia armoniei pe care o practici – te fac astăzi popular! Astăzi eşti tare înclinat să rişti, fie că-i vorba de slujbă, bani sau o relaţie amoroasă. Lasă pe mâine, noaptea e un sfetnic bun. Adică, tu un Rac armonios – să rişti? S-a întors lumea pe dos, mon cher! Primesti, din nou, nişte veşti aşa-şi-aşa. Odihneşte-te mai mult, oboseala cronică s-a strâns ca o zgură şi poate să te afecteze.

LEU  Dacă ai vreo bănuială, urmează-ţi intuiţia, azi nu dă greş! Totuşi, nu lăsa nicio schimbare să te tenteze, nici profesional, nici sentimental. Lasă lucrurile aşa cum sunt şi nu poţi greşi! Evita cafeaua, tutunul, piperul, orice te-ar irita si mai mult. Nu esti in cea mai buna dintre zile, mai bine astazi tine regim si mediteaza, configureaza, filozofeaza, da curs comoditatii si artei de a te simti bine. Fă-ţi ordine în lucrurile tale. Vezi ce-ţi mai trebuie. Vezi ce nu-ţi mai trebuie. Fă-ţi puţină ordine şi în sufletul tău. Vezi ce te doare, ce te nelinişteşte…

FECIOARA   Conjunctura de astăzi favorizează abilitatea nativilor din zodia Fecioarei să rezolve problemele legate de relaţiile cu furnizorii, cu terţii, cu autorităţile, sau cu rude mai îndepărtate. Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel, oricum îți  este lene. Configuraţia astrală arată unele preocupări cu caracter juridic, în sensul că verifici, consulţi sau semnezi contracte, sau înscrisuri oficiale. Pentru nativii din ultimul decan: din nou ţi se cere ajutorul. Toată perioada stă sub semnul unei schimbări de program, de direcţie, mai mult o schimbare tactică decât o manevră startegică.

BALANŢA  O zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul trăirilor emoţionale. Aspecte favorabile cumpărăturilor făcute cu bani puţini, dar inspirate, domeniul neguţătoriei e favorizat. Aspectele pozitive celste îţi permit să abordezi cu succes decizii importante, schimbări de situaţie sau poziţii sociale superioare, (pentru un mic procent din zodie ultima precizare, desigur că nu toată zodia o să fie avansată). Dimineaţa dedic-o lucrurilor, problemelor urgente. Concentrează-te asupra lucrurilor importante în cursul prânzului. Nu încerca să-ţi impui cu orice preţ punctul de vedere ci determină prin ajustări succesive ca cei cu care discuţi să fie de accord cu tine, chiar când negociezi asupra unui preţ!

SCORPION  Este bine să-ţi îndrepţi atenţia către asociaţi, parteneri sau colegi, ca să nu ai decepţii. Sunt mai favorizaţi nativii din zodie care desfăşoară activităţi medicale şi/sau administrative. Astăzi apare o nouă cunoştiinţă, o nouă relaţie socială, sau de afaceri. În perioada menţionată afacerile sunt mediu aspectate, aşa încît este bine să te limitezi la activităţile de rutină şi la prospectări.  Viaţa de famile, sau de cuplu este bine aspectată, cu noutăţi şi bucurii. Stelele spun că ar fi bine să-ţi evaluezi exact coordonatele afacerilor producătoare de resurse şi să iei măsurile care se impun. De asemenea Mercur şi Jupiter spun că este cazul să fii mai optimist!

SĂGETĂTOR   Pentru un procent mare din nativi este o zi bună, favorabilă. Domneşte o mare tensiune în jurul tău, dar trebuie să-ţi păstrezi calmul. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv. O zi favorabilă pe care o poţi petrece cu cei dragi. Timpul trece repede, aşa că nu ezita să le spui cât de mult ţii la ei! Dacă porneşti de la premiza că fiecare poate fi motivat în felul lui, ziua de astăzi este căluza ta în găsirea unor răspunsuri, soluţii şi explicaţii. Ceea ce ţi se comunică gaseşte noi rezonanţe şi noi interpretări. Este timpul să asculţi oamenii cu atenţie şi în tăcere, îmbiindu-i la vorbă şi destăinuiri.

CAPRICORN   Eşti tentat să cheltuieşti mult, fiind doar o descărcăre din cauza unei instabilităţi emoţionale trecătoare.  Excesul de energie vitală se poate traduce şi prin nelinişte şi nervozitate. Anumite informaţii şi zvonuri te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii, analizează cu atenție și abia după aceea poți să trasezi cursul viitorului tău. Supravegheză-ţi regimul alimentar. Mănâncă mai multe fructe şi în special lămâi, măceşe, sau alte fructe care conţin vitamina „C”. Sigur, dacă nu ai probleme cu aciditatea gastrică!

VĂRSĂTOR  Vremea ciudată, mai caldă decât obișnuit, te face sa te iriţi repede. Prudenţă şi calm în discuţiile cu persoanele de sex opus sau superioare ierarhic. Fi clar în exprimarea intereselor proprii imediate. Evită să te enervezi pentru lucruri minore şi persoane neinteresante. O întâlnire importantă din a doua parte a zilei te calmează şi îţi face chiar plăcere. Nu forţa lucrurile. Nu că s-ar rupe… dar viaţa este un ocean. Aşteaptă valul şi curentul favorabil şi vei face exact acelaşi lucru dar cu minimum de efort personal şi de resurse. Surfing…

PEŞTI  Sunt favorizate activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet. Ziua este favorabilă mai nativilor cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică, tehnologie sau management. Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic din ce ai stabilit anterior, atât în afaceri cât şi în dragoste. Uneori noul este duşmanul binelui. Nu tot ce este nou este şi bun. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului. Astăzi îţi plac lucrurile clare şi faci achiziţii solide.

 

 

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și: