Liberalul Cîţu susţine că ministrul Teodorovici este omul rușilor și că ar trebui să meargă la pușcărie

Senatorul PNL Florin Cîţu a scris ieri, pe contul său de Facebook, că ministrul Finanţelor Eugen Orlando Teodorovici ar merita să meargă la puşcărie din cauza relaţiilor pe care le are cu Banca Internaţională de Investiţii (BII), fostă bancă a CAER, cu sediul la Moscova.

Liberalul susţine că Teodorovici, deoarece este guvernator al BII pe România, nu plăteşte taxe şi impozite. Mai mult, el are imunitate pe teritoriul fiecărui stat membru al băncii, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 921/2018 pentru stabilirea nivelului de reprezentare a României în Consiliul Guvernatorilor și Consiliul Directorilor Băncii Internaționale de Investiții și în Consiliul Băncii Internaționale de Cooperare Economică.

 Cum a devenit Teodorovici guvernator

„În timp ce Teodorovici ne cocoşează cu taxe şi impozite, persoane fizice şi juridice, el nu plăteşte nimic statului român. Eugen Teodorovici este singurul român care are imunitate de două ori, una de la Parlamentul României şi alta de la banca lui Putin”, afirmă Cîţu.

În iulie 2015, a introdus în şedinţa de guvern Protocolul cu BII. Până în 15 noiembrie 2018, România era reprezentată în boardul băncii, conform HG 1091/2007, de „un secretar de stat și un director general din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, nominalizați prin ordin al ministrului Economiei și Finanțelor”. Deci, Teodorovici nu avea nicio legătură cu BII până acum câteva luni. Dar, pe 14 noiembrie 2018, la Moscova se întâlnea cu preşedintele BII. La o zi după întâlnire, Guvernul României, la propunerea lui Teodorovici, aproba în şedinţa de guvern Hotărârea 921 prin care se schimba reprezentarea României astfel: „Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții este ministrul Finanțelor Publice, iar supleantul său este o persoană desemnată de ministrul Finanțelor Publice”.

Trădarea intereselor României

 Însă, Eugen Teodorovici nu are voie ca parlamentar, conform art. 71 din Constituţie, să ocupe funcţii remunerate, altele decât în Guvern. “Asta înseamnă că Teodorovici încalcă legea din nou. De ce? Pentru că poate şi nu-i mai este frică de nimeni şi de nimic. Instituţiile statului, care ar trebui să-i protejeze pe români şi interesul naţional de agenţi ai altor state, acum îl protejează pe el. Îl somez public să prezinte fluturaşul de la BII”, mai scrie Cîţu pe Facebook. Pe 21 martie, liberalul era şi mai clar în exprimare: „Îl acuz pe Eugen Teodorovici de trădarea intereselor României şi ale aliaţilor strategic”.

Întrebat despre cum răspunde acuzaţiilor ce i le aduce Florin Cîţu, Teodorovici a spus: „Am ascultat întrebarea din respect pentru dumneavoastră. Vă recomand să duceți mai departe aceste întrebări din partea celor care nu și-au urmat prescripția medicală. Nu vă răspund la această întrebare deocamdată. O să fie timp de ordin tehnic, iar elementele vor fi făcute publice”.