Prim-vicepreşedintele PNL Cezar Preda susţine, că prin promulgarea legii privind conturile partidelor care interzice blocarea acestora în campania electorală, Klaus Iohannis „dă o mână de ajutor PSD”.
"Întrebaţi la PSD pe criza pe care o au acum în interiorul partidului, iată, preşedintele Klaus Iohannis le dă o mână de ajutor, pentru PNL nu era o problemă", le-a spus Cezar Preda jurnaliştilor.
"Finanţarea unui partid este o problemă destul de sensibilă şi grea pentru un partid în condiţiile în care datoriile istorice ale partidelor se menţin şi le cunoaşteţi. PNL nu se afla în situaţia în care îşi dorea ca preşedintele României să promulge această lege acum. PNL are datorii pe care le-a reeşalonat cu cei care sunt îndreptăţiţi să primească aceşti bani, deci, indiferent dacă se promulga sau nu, PNL nu era afectat", a mai spus el.
Cezar Preda a concluzionat că promulgarea acestei legi este "un lucru bun pentru democraţie", pentru că permite accesul la alegeri al partidelor care "din varii motive au asemenea probleme". "Cred că domnul preşedinte a procedat corect”, a mai spus Preda.