Editura Evenimentul si Capital

AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR. Liberalizarea din 1968: show cu cowboy şi girofar

willy-donea_0017b9b5214acc
Autor: | | 8 Comentarii | 2121 Vizualizari

Povestea pornește dintr-un bar de noapte, din Eforie Sud, în august 1969, unde Wylli Donea (cântăreț, artist, comic de mare valoare), costumat în șerif, căuta un răufăcător agitând cu mâna un girofar.

###„Costinel Savu: „Cine nu-şi mai aminteşte de Wylli Donea, cântăreţ, artist, comic de mare valoare?. Vorbesc, bineînţeles, despre cei aflaţi între două vârste, dar intraţi bine într-a treia. Îl vedeam la televizor pe postul românesc, îi puteam asculta discurile la pickup, în postură oficială, totul trecut prin cenzură. Când apariţiile sale erau mai puţin oficiale, treaba lua o altă turnură. Exemplul îl am din spectacolul pe care îl conducea la barul de noapte ce şi-l deschisese în Eforie Sud, scenariul şi regia aparţinându-i. Era în vara anului 1969, prin luna august, când am mers la barul său împreună cu soţia. La intrare, în curte, păştea un cal echipat ca în Vestul sălbatic, calul pe care a intrat călare Wylli, echipat în şerif, cu girofarul în mână, căutând un răufăcător care fugea. Era pe vremea aşa zisei „liberalizări” Ca să descalece mai uşor, se lăsa asistat şi ajutat de adjunctul său, ajutorul de şerif. Replica pe care a avut-o atunci ne-a cutremurat. Dândui girofarul adjunctului la coborârea de pe şa, i-a spus tare şi răspicat: „Ţine, tu, aici, lampa lui Ilici”. Toată lumea ştia că „lampa lui Ilici” era becul electric care constituia partea materială din deviza lansată de marele Ilici care spunea că „socialism plus electrificare este egal, comunism”. Pe când girofarul provenea din altă lume, cea capitalistă, plină de mizerie şi crimă, aparatul reprezentând tocmai descompunerea sistemului capitalist. Era pe vremea aşa zisei „liberalizări”, după revolta din Cehoslovacia, după toate cele pe care istoria de astăzi nu prea le mai aminteşte. A venit şi anul 1971 cu celebrele „Teze din iulie”, după vizita tovarăşului în China şi totul a luat sfârşit. Despre Wylli Donea nu am mai auzit decât că a plecat din ţară şi a ajuns în Germania Federală. S-a alipit măreţei echipe de artişti, în frunte cu Mircea Crişan, care duceau faima României în lume”.

E strigator la cer! Ce pret va avea in Romania Samsung Galaxy S10

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Amintiri din Epoca de Aur

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 11:32 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA