Liberalii vor să dea lovitura în Senat! Propunerea legislativă vizează Sărbătorile

Liberalii vor să dea lovitura în Senat! Propunerea legislativă vizează Sărbătorile

Parlamentarii PNL au depus la Biroul Permanent al Senatului, o propunere legislativă privind recunoașterea perioadei 6 - 31 decembrie, ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc.

„Săptămâna aceasta am depus, la Biroul Permanent al Senatului, o propunere legislativă privind recunoaşterea perioadei 6 - 31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc.

Inițiativa este făcută cu ajutorul Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, și vine în sprijinul manifestărilor culturale realizate de către păstrători ai tradiţiei şi obiceiurilor din toată ţara.

Am sprijinul colegilor din PNL, însă am speranța că și ceilalți parlamentari vor susține proiectul pentru că este unul bun, de care societatea din România are nevoie.

Ne puteți urmări și pe Google News

#senatordeTimis #traditii #colindulromanesc #cultura”, a scris senatorul Alina Gorghiu.