Chiar dacă nu le place să recunoască public, liberalii sunt acum la mâna electoratului USR și PLUS. Liderii și formatorii de opinie al celor două partide își îndeamnă alegătorii să-l voteze pe Klaus Iohannis doar cu jumătate de gură. Orban spune că și-ar dori o victorie zdrobitoare, nu orice fel de victorie. Surse politice spun că ținta lor este cifra 7, adică scorul obținut de Iohannis să fie în jur de 70%. 60% ar însemna victorie, dar nu succes, spun ei.

Președintele PNL s-a declarat consternat de modul în care PSD se comportă în campanie și a spus că social-democrații „și-au pierdut simțul rațiunii și au dat drumul unei campanii în care manipularea, minciuna, deziformarea sunt practicate pe scară largă”. Ludovic Orban a dat asigurări că nimeni nu se va atinge de pensii și salarii, „din contră, în această săptămână finalizăm analizele pentru a crește salariul minin”.

 PSD adună pic cu pic

Politologul Ionuț Apahideanu a calculat și a constatat că atât numeric (2.05 mil. voturi în turul 1), cât și procentual (22.26% din voturile valabil exprimate), Viorica Dăncilă este cel mai slab finalist din istoria alegerilor prezidențiale. Pe 10 noiembrie s-a înregistrat cea mai mică participare la vot din toate scrutinele prezidențiale, pe ambele tururi, însă, cel puțin la ultimele trei scrutine, PSD a reușit să se mobilizeze din ce în ce mai bine între cele două tururi, susține politologul.

PSD încearcă să adune voturi de la partidele mici și are promisiuni de la șapte formațiuni de buzunar că o vor susține pe Viorica Dăncilă. Printre aceștia se numără un partid socialist condus de Marian Vanghelie, umaniștii lui Dan Voiculescu, UNPR-ul lui Gabriel Oprea, dar pot să apară surprise chiar și din partea lui Victor Ponta.

ALDE-un nou scandal

Liderii ALDE nu au trasat o linie fermă în ceea ce privește votul. Purtătorul de cuvânt Varujan Vosganian spune că „Viorica Dăncilă nu se califică pentru funcția de președinte, iar Klaus Iohannis se descalifică din funcția de președinte”.

Lipsa unei linii clare i-a iritat pe unii dintre cei mai loiali susținători ai liberal-democraților. Medicul Vasile Astărăstoe s-a declarat dezamăgit și a făcut un rechizitoriu extreme de dur.

„Cel mai oportunist partid (dacă mai există ca partid) s-a dovedit a fi ALDE. Dincolo de vorbele frumoase cu care ne-a îmbrobodit, în final, s-a demonstrat că nu reprezintă decât o oaste de strânsură a cărei deviză este „fă-te frate cu dracul până treci puntea” (…) Ei se cred inteligenți, subtili, iar pe noi ne consideră proști și incapabili de a observa incoerența mesajelor. Și declară că trebuie să nu votăm cu niciunul dintre candidați, în acest mod, favorizându-l pe Iohannis și securizând votul din turul 1. Eu sunt unul dintre votanții lor (mai mult, i-am influențat și pe alții să voteze ca mine). Recunosc că am luat o mare țeapă și am primit de la ALDE numai plăcuțe suedeze. De aceea le spun celor din conducerea ALDE că mă voi duce la vot pe 24 noiembrie 2019. Și le mai spun: adio ALDE”, a transmis acesta.

La dezbateri participă înlocuitorii

Ieri, Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au stabilit stabilit timpii și emisiunile de dezbatere de la TVR și radioul public la care vor participa reprezentanţii PNL și PSD. Senatoarea Alina Gorghiu a declarat că singura dezbatere la care participă candidatul Klaus Iohannis este cea care are loc în această seară la Biblioteca Centrală Universitară. „Ca să nu se creeze alt nivel de aşteptare că va fi o dezbatere. Sigur, de-a lungul vremii, TVR a avut grijă să facă dezbateri cu domnul Dragnea şi tomatele dânsului, cu doamna Dăncilă şi cu PSD în prime time, de dimineaţă, la prânz şi seara”, a reclamat Gorghiu.

Te-ar putea interesa și: